Directorul general al Aeroportului Internaţional ‘Avram Iancu’ din Cluj-Napoca, David Ciceo, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că au fost finalizate lucrările la noua cale de rulare paralelă cu pista, care va asigura infrastructura necesară operării unui număr mai mare de avioane, în condiţii de siguranţă şi securitate sporite.
‘Permite operarea aeronavelor de categoria C şi cod superior acesteia, cum sunt Airbus A 320 şi Boeing 737, şi duce la creşterea gradului de siguranţă pentru pasageri şi pentru aeronavele care operează pe aeroport. În prezent, avem între 80 şi 100 de mişcări de aeronave pe zi, ceea ce înseamnă 40-50 de aterizări şi 40-50 de decolări’, a declarat David Ciceo.
El a mai spus că investiţia a fost realizată în cadrul unui proiect cu finanţare europeană şi de la bugetul de stat, cu o valoare de aproape 85 de milioane de lei, din care cofinanţarea UE a fost de 27,4 milioane de lei.
Proiectul ‘Cale de rulare paralelă cu pista’ a fost cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 şi s-a realizat în două etape, lucrarea fiind terminată înainte de termenul final care era 31 decembrie 2023. Calea de rulare India, aferentă primei etape, are o lungime de 381 de metri, iar calea de rulare Hotel, din etapa a II-a, o lungime de peste 1.000 de metri. AGERPRES / (A – autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă)