Poliţiştii clujeni au aplicat patru amenzi în valoare de 10.900 de lei pentru neregulile constatate în cazul unui transport de material lemnos. Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de IPJ Cluj, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la efectuarea unor transporturi de material lemnos care nu ar corespunde din punct de vedere gabaritic, pe raza localităţii Căpuşu Mare. ‘Poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au identificat, iniţial, un ansamblu de vehicule format din camion şi remorcă, care transporta o încărcătură de material lemnos, în acest sens fiind prezentat un aviz de însoţire a materialului lemnos. În urma unei examinări sumare, au rezultat indicii despre o posibilă diferenţă de tonaj şi volum. Reprezentanţi ai ISCTR au efectuat cântărirea ansamblului de vehicule, rezultând un plus de aproximativ 10 tone’, precizează sursa citată. În urma măsurătorilor efectuate, a rezultat o diferenţă de 7,5 metri cubi de lemn şi au fost aplicate amenzi de 10.900 de lei. ‘Cantitatea care depăşea volumul menţionat în aviz a fost confiscată. Mai mult, conducătorul ansamblului auto a fost sancţionat contravenţional în temeiul Legii nr. 61/1991, pentru proferarea de injurii la adresa persoanelor prezente la faţa locului. Sancţiuni aplicate: 4, în valoare totală de 10.900 de lei’, se mai arată în comunicat. Cu acceaşi ocazie, poliţiştii au identificat un alt camion cu 10 metri cubi de material lemnos. ‘La scurt timp, pe raza aceleiaşi localităţi a fost identificat un alt ansamblu de vehicule, care era încărcat cu material lemnos, parcat pe acostamentul carosabilului, fără ca în zona acestuia să poată fi identificat conducătorul vehiculului. În urma verificărilor efectuate, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul Silvic s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de Transport, cu orice mijloace de transport al materialului lemnos în volum de peste 10 m3, neînsoţite de documente specifice de transport, din care să rezulte cu certitudine legalitatea provenienţei acestora, (…) în cauza existând indicii cu privire la efectuarea transportului fără a fi emise documentele necesare’, menţionează IPJ. În acest caz a fost indisponibilizat ansamblul de vehicule şi încărcătura de lemn rotund de răşinoase.