Fundaţia Doina Cornea lansează un apel către instituţiile abilitate ale statului român de a face demersurile necesare pentru aducerea în ţară a unui profesor român, Marius Balo, care a fost condamnat într-o închisoare din China. Apelul este semnat, printre alţii, de fostul preşedinte Emil Constantinescu, de Marius Oprea, Gabriel Andreescu, Gavril Dejeu, Leontin Horaţiu Iuhas, Julie Combes. ‘Fundaţia Doina Cornea, în spiritul respectării drepturilor omului, face apel la Ministerul Justiţiei, Ministerul de interne şi toate instituţiile statului român competente în acest domeniu să facă tot ce le stă în putinţă pentru a-l aduce pe Marius Balo acasă. De asemenea solicităm tuturor organizaţiilor şi persoanelor fizice care mai cred în respectarea drepturilor omului să se alăture demersului nostru şi să semneze petiţia pe website-ul fundaţiei: www.fundatia-doinacornea.ro’, se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de Fundaţia Doina Cornea. În comunicat se arată că la 31 de ani de când Doina Cornea intra în greva foamei în semn de solidaritate cu muncitorii braşoveni protestatari împotriva regimului comunist, ‘un profesor român, Marius Balo, închis de şapte ani în puşcăriile chineze, intră în greva foamei pentru a-i fi respectate drepturile’. ‘Şi statul român de acum nu face nimic. Acum şapte ani profesorul Marius Balo, înşelat fiind de nişte cetăţeni chinezi cu care înfiinţase o societate comercială, a fost condamnat la opt ani de puşcărie şi încarcerat într-o închisoare de maximă siguranţă din China. Nu are mare importanţă speţa în sine. Poate a fost vinovat, poate nu. Sau, a fost vinovat de prea multă credulitate. Când te asociezi cu cineva trebuie să verifici cu cine o faci. Marius Balo îşi ispăşeşte pedeapsa. Important e faptul că Marius Balo, conform tratatelor internaţionale, avea dreptul să-şi execute pedeapsa acasă, în România. Important e faptul că Ministerul Justiţiei nu a făcut nimic pentru a-l readuce în ţară’, se mai arată în comunicat.