Acasă93Cluj: Centru educaţional pentru sprijinirea copiilor ucraineni, înfiinţat de World Vision România

Cluj: Centru educaţional pentru sprijinirea copiilor ucraineni, înfiinţat de World Vision România

Fundaţia World Vision România anunţă deschiderea, la Cluj, a Centrului Educaţional Happy Bubble, destinat în principal sprijinirii copiilor ucraineni.

‘Centrul Educaţional ‘Happy Bubble’ Cluj-Napoca, înfiinţat de fundaţia World Vision România, şi-a deschis porţile la Cluj. Centrul a fost gândit, în principal, pentru sprijinirea copiilor ucraineni, prin crearea unui spaţiu unde cei mici îşi pot continua studiile, participa la activităţi formale, dar şi nonformale, pentru dezvoltarea unor competenţe cheie precum gândirea critică, dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi colaborare sau dezvoltarea spiritului creativ. Pentru o mai bună integrare în comunitatea locală, ei fac aceste activităţi alături de copii români, beneficiari de asemenea ai programelor WV România’, se arată într-un comunicat trimis, joi, de World Vision.

Centrul deschis la Cluj-Napoca este al optulea din România, după cele de la Bucureşti, Braşov, Constanţa, Vâlcea şi Iaşi. În fiecare dintre aceste centre educaţionale copiii beneficiază de sprijin emoţional şi educaţional.

‘Am încercat să creăm un ‘acasă’ pentru copiii ucraineni pentru că Happy Bubble este despre un context sigur, care să ofere copiilor din Ucraina şi România un loc în care să înveţe, să fie fericiţi, un loc unde să aibă momente în care să se simtă în siguranţă cu părinţii lor şi în care să primească suport. Şi este un lucru extraordinar că în fiecare zi îi vedem cum revin în centru. În momentul în care am decis că vom deschide un centru la Cluj, aveam în minte un număr de copii, dar se pare că numărul celor care au nevoie de ajutorul nostru este mult mai mare. Ceea ce ne surprinde este că în continuare auzim despre faptul că emoţia care a fost la început, că i-am primit foarte bine pe refugiaţi, dispare încet, încet. Iată că activităţile de aici, din fiecare zi, ne demonstrează că nu este aşa’, spune, potrivit comunicatului, directorul executiv Fundaţia World Vision România, Mihaela Nabăr.

La inaugurarea centrului ‘Happy Bubble’ a participat şi Marinela Marc, inspector şcolar general al IŞJ Cluj.

‘Este un proiect de succes, ca multe altele desfăşurate în parteneriat cu World Vision România. Astfel de proiecte schimbă vieţi, schimbă comunităţi, ele reprezintă un câştig pentru elevii implicaţi dar şi pentru familiile lor pentru că învaţă să facă altfel lucrurile. Acum vorbim în special de integrarea copiilor ucraineni, dar nu numai. Avem 100 de elevi preşcolari integraţi în şcolile clujene, iar o mare provocare a anului trecut a fost integrarea copiilor ucraineni. Dincolo de prezenţa lor la şcoală, cel mai mult la dezvoltarea lor contribuie aceste activităţi after school, activităţi care se întâmplă şi în şcoli, dar mai ales în centre cum e cel pe care îl inaugurăm astăzi unde sunt copii de vârste diferite, din şcoli diferite care participă la activităţi într-un cadru nonformal, care ajung să socializeze mai uşor, sunt şi facilitatori care îi ajută să comunice în limba lor şi asta va conta foarte mult la stare lor de bine şi la integrarea lor’, a spus Marinela Marc, citată în comunicat.

Copii ucraineni de toate vârstele, de la grădiniţă, la liceu, vin în noul centru pentru a interacţiona cu alţi copii de vârsta lor, atât ucraineni, cât şi români. La atelierele interactive participă beneficiari ai centrului ‘Happy Bubble’ împreună cu bursierii proiectului ‘Vreau în clasa a IX-a’, în vederea familiarizării cu ceea ce înseamnă cultura românească prin joc, interacţiune şi comunicare.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks