Un cetăţean străin a fost prins în flagrant cu 50 de kilograme de substanţă psihoactivă 2-MMC în autoturismul său, el fiind reţinut de procurorii DIICOT- Serviciul Teritorial Cluj şi apoi arestat preventiv.
‘La data de 21 decembrie 2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reţinerea unui inculpat (cetăţean străin) cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept şi fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii. Acesta a fost prins în flagrant, în timp ce transfera, din autoturismul său în alt autoturism, cantitatea de aproximativ 50 kilograme substanţă psihoactivă 2-MMC, ambalată în saci ascunşi în mai multe cutii de carton’, se arată într-un comunicat trimis, vineri de DIICOT.
Din cercetările efectuate a rezultat că inculpatul a adus drogurile din Ungaria, pe cale terestră, în scopul comercializării lor pe teritoriul României.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj a dispus,vineri, arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj Napoca şi ai Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Turda.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul de Unităţii Teritoriale de Analiza Informaţiilor Cluj, Poliţiei Municipiului Cluj Napoca, luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Cluj şi jandarmilor din cadrul IJJ Cluj. AGERPRES / (AS – autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă)