Centrul de Investigaţii al Crimelor Comunismului din România (CICCR) şi-a lansat, joi, programul de cercetări pe anul 2021, ca departament al Fundaţiei ‘Doina Cornea’. Directorul CICCR şi vicepreşedinte al Fundaţiei ‘Doina Cornea’, Marius Oprea, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că programul de cercetări de anul acesta include atât continuarea investigaţiilor în şantiere de cercetare arheologică deschise în anii anteriori (Periprava, Târgu Ocna, Caransebeş), cât şi deschiderea unor şantiere noi (Insula Mare a Brăilei, Lugoj, Satu Nou) şi că se va face o nouă încercare de descoperire a locului unde a fost înhumat Iuliu Maniu la Sighet, pe baza unor noi informaţii obţinute de la martori. ‘Activitatea a continuat ani la rând, iar în 2010 am fost înlocuit de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (IICCR), care şi-a deturnat activitatea fără să mai continue identificarea victimelor. Mi s-a oferit acum posibilitatea de a funcţiona în cadrul Fundaţiei ‘Doina Cornea’, este onorant pentru mine acest lucru’, a spus Marius Oprea. El a adăugat că, din 2006, au fost derulate 63 de campanii de săpături arheologice în 41 de locuri şi că au fost descoperiţi 217 morţi, dintre care două treimi au fost deţinuţi politici şi partizani executaţi sumar de Securitate. La rândul său, fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că s-a alăturat Fundaţiei ‘Doina Cornea’ dintr-un sentiment al datoriei. ‘Pandemia a creat un sentiment generalizat de frică. Putem lupta împotriva fricii cu ajutorul memoriei celor care şi-au pus în pericol viaţa. Aceasta m-a adus alături de Fundaţia ‘Doina Cornea’ şi de iniţiativele sale. Proiectul de deshumare a osemintelor celor care au fost ucişi de Securitate este unul excepţional’, a spus Emil Constantinescu. CICCR îşi va desfăşura activitatea în strânsă colaborare cu AFPDR, organizaţie ce reprezintă atât victimele regimului comunist din România, cât şi pe urmaşii acestora. În cadrul conferinţei de presă a fost anunţat şi debutul editorial al Fundaţiei ‘Doina Cornea’, un volum omagial dedicat fostului episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, care a murit în acest an. Conferinţa de presă a fost organizată la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj, unde are loc, în perioada 11 februarie-14 martie, expoziţia ‘EROINELE – Femei românce şi cehe din trecut şi prezent’, organizată de Centrul Ceh Bucureşti şi care are ca element central personalitatea Doinei Cornea. Printre participanţii la conferinţa de presă s-au numărat directorul Centrului Cultural Ceh, Robin Ujfalusi, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Tudor Sălăgean, şi preşedintele Fundaţiei ‘Doina Cornea’, Leontin Horaţiu Iuhas, fiul fostei disidente anticomuniste.