Consiliul Judeţean (CJ) Cluj anunţă că a lansat licitaţia pentru proiectul ‘Velo Apuseni’, prin care, din PNRR, vor fi realizaţi 227 de kilometri de piste de biciclete prin Munţii Apuseni, pe teritoriul a trei judeţe.
‘Consiliul Judeţean Cluj a publicat în SEAP anunţul privind achiziţionarea serviciilor de proiectare şi asistenţă tehnică pentru proiectul inter-judeţean ‘Velo Apuseni’ – Lot judeţul Cluj. Obiectivul de investiţii prevede realizarea a 227 de kilometri de piste de biciclete, desfăşurate pe teritoriul judeţelor Cluj, Bihor şi Alba, din care peste 40%, respectiv 92,4 km, vor fi amenajaţi pe teritoriul judeţului Cluj’, se arată într-un comunicat trimis, marţi, de CJ Cluj.
Valoarea estimată a contractului de proiectare şi asistenţă tehnică este de 1.697.388 de lei, însă aceasta poate creşte până la suma de 6.153.950 de lei, dacă forul administrativ clujean hotărăşte extinderea proiectului ‘Velo Apuseni’ pentru alţi 150 de kilometri de trasee cicloturistice, care să acopere toate zonele turistice importante din judeţ.
‘Ne dorim ca etapa de proiectare, respectiv elaborarea studiului de fezabilitate şi întocmirea proiectului tehnic să se desfăşoare într-un timp cât mai scurt astfel încât în prima parte a anului viitor să trecem la execuţie. Este un obiectiv important pentru noi şi pentru întreaga zonă de munte, care va impulsiona turismul şi activităţile economice’, a declarat preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, citat în comunicatul de presă.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este data de 9 octombrie, criteriul de atribuire a contractului de servicii fiind ‘cel mai bun raport calitate-preţ’.
Proiectul ‘Velo Apuseni’ a rezultat în urma unui parteneriat încheiat în anul 2021 între judeţele Cluj, Bihor şi Alba. În luna martie a fost semnat contractul de finanţare a investiţiei, în valoare totală de 110 milioane de lei, banii fiind asiguraţi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.