Consiliul Judeţean (CJ) Cluj acuză Ministerul Sănătăţii de faptul că după doi ani de adrese repetate se face că nu ştie că în acest moment nu există un spaţiu potrivit pentru Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca.
‘În contextul în care Guvernul a tăiat bani de la spitalele finanţate prin PNRR, deşi proiectul se află în faza licitaţiei, în data de 15 septembrie 2023, Ministerul Sănătăţii a transmis o adresă în atenţia Consiliului Judeţean Cluj prin care se solicita identificarea unui spaţiu în care să fie relocat Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca. Printr-o adresă de răspuns transmisă Ministerului Sănătăţii, Consiliul Judeţean şi-a declarat surprinderea că, după doi ani de demersuri şi adrese repetate, plimbat hârtii inutil între instituţii, nu s-au înţeles următoarele chestiuni: Nu există în acest moment în municipiul Cluj-Napoca un spaţiu potrivit pentru a funcţiona Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal; Concluziile controlului efectuat de Ministerul Sănătăţii, prin care a constatat că spaţiul unde funcţionează în acest moment ICUTR este un pod, care nu doar că este inadecvat şi impropriu funcţionării unui act medical, dar pune în pericol viaţa pacienţilor şi a angajaţilor Institutului’, se arată într-un comunicat trimis, luni, de CJ Cluj.
Potrivit sursei citate, angajaţii ICUTR au făcut nenumărate demersuri scrise şi publice prin care Ministerul a fost informat că nu există un spaţiu adecvat în Cluj-Napoca, Consiliul Judeţean Cluj a informat Ministerul Sănătăţii că există proiectul în faza de licitaţie (este nevoie doar de finanţare pentru Centrul de Transplant Multiorgan care încorporează Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal şi care este soluţia viabilă şi corectă pe termen mediu şi lung pentru acest Institut).
‘Răspunsul la adresa dumneavoastră prin care ne solicitaţi, cităm, să ne comunicaţi urgent dacă au fost identificate clădiri/ spaţii care să corespundă standardelor necesare l-aţi primit în nenumăratele adrese prin care vă informăm de inexistenţa unui spaţiu adecvat pentru funcţionarea Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal, tocmai pentru acest motiv Consiliul Judeţean Cluj a făcut eforturi uriaşe, în ultimii doi ani, cu cheltuieli pentru Studii de Fezabilitate, Proiect Tehnic şi Autorizaţii de Construcţie pentru a avea un institut nou’, este concluzia răspunsului Consiliului Judeţean Cluj la adresa Ministerului Sănătăţii’, se mai arată în comunicatul CJ Cluj.
Urmare a deciziei neincluderii proiectului noului Institut de Transplant Renal pe lista proiectelor finanţate prin PNRR, duminică, 17 septembrie, medicii clujeni au transmis, la rândul lor, un apel public adresat Guvernului pentru a identifica o sursă de finanţare pentru construirea Centrului Integrat de Transplant de la Cluj.
‘Constatăm cu tristeţe că cei de la Ministerul Sănătăţii par a nu fi aflat până azi despre aceste adrese, despre faptul că nu există un spaţiu potrivit şi că proiectul a fost scos de pe lista de PNRR din incompetenţa ministrului Rafila, deşi era acum un an şi este şi în prezent cel mai matur proiect din ţară, fiind în execuţie deja. Solicit conducerii Ministerului Sănătăţii să analizeze şi să studieze toate adresele şi răspunsurile primite, reclamaţiile făcute la toate instituţiile urmare a scoaterii din PNRR şi să introducă acest proiect vital pe lista de finanţare a PNRR sau să găsească o altă sursă de finanţare, a ministerului sau chiar externă. Pentru că în această chestiune nu este vorba despre clădiri şi bani, ci despre oameni, boală şi diferenţa dintre viaţă şi moarte’, declară preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.
În 11 septembrie, Alin Tişe (PNL) afirma că ‘tăierea banilor de la sănătate din PNRR este o crimă pentru sistemul sanitar’.