Consiliul Judeţean Cluj (CJ) anunţă că va demara proiectul şoselei de ocolire a municipiului Dej, care ar urma să fie finanţat din fonduri europene.
‘Consiliul Judeţean Cluj demarează proiectul centurii Dejului. Consiliul Judeţean Cluj va dezbate în cadrul şedinţei ordinare care va avea loc joi, 29 septembrie, proiectul de hotărâre privind aprobarea acordului de parteneriat cu municipiul Dej, în vederea implementării proiectului ‘Varianta de legătură între străzile 1 Mai (DN 1C) şi strada Bistriţei din municipiul Dej’. (…) Consiliul Judeţean Cluj a identificat, ca posibilă sursă de finanţare nerambursabilă a acestui proiect de infrastructură, Programul Operaţional Regional 2021-2027′, se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de CJ Cluj.
Potrivit comunicatului şi conform Acordului de parteneriat, CJ Cluj va pregăti proiectul şi îl va depune pentru finanţare prin aplicaţia MYSMIS, gestionată de Ministerul Fondurilor Europene, iar Primăria Dej va realiza studiul de fezabilitate şi celelalte documentaţii tehnico-economice, respectiv va pune la dispoziţie terenul necesar demarării investiţiei.
Centura ocolitoare a municipiului Dej, în lungime de 1,690 kilometri, a fost desemnată de Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest drept proiect strategic de importanţă majoră pentru următoarea perioadă de programare 2021-2027, iar investiţia va contribui la ‘îmbunătăţirea nivelului de trai al locuitorilor din Dej şi la eliminarea ambuteiajelor care se produc periodic’ la traversarea podului peste râul Someş.
‘Având în vedere că instituţia noastră este singura eligibilă, în calitate de lider de parteneriat, să acceseze fonduri europene pentru finanţarea acestei investiţii vitale pentru Dej, am hotărât să ne asociem cu Primăria Dej pentru a demara, în regim de urgenţă, etapele de proiectare în vederea accesării finanţării nerambursabile’, declară, conform comunicatului, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.