Două situri arheologice, unul dintre ele conţinând aşezăminte umane din secolul II Î.Hr., au fost descoperite în urma lucrărilor efectuate pe traseul Drumului Expres A3 – Tureni.
‘Într-adevăr, în urmă cu trei zile, pe traseul DX A3 – Tureni, arheologii au descoperit două situri arheologice, după cum urmează: Un sit conţinând aşezăminte umane şi o lancie, datate din secolul II Ante Hristum (înainte de Hristos), respectiv un sit conţinând aşezăminte umane, vase de ceramică şi gropi de provizii, din perioada daco-romană (secolul II Post Hristum). Aceste descoperiri atestă, cu adevărat, continuitatea locuirii acestor meleaguri de către populaţii (daci, respectiv romani) atât în secolul II înainte de Hristos, cât şi în secolul II după Hristos’, anunţă Primăria Comunei Tureni, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Reprezentanţii Primăriei arată că aceste săpături arheologice sunt ‘de o importanţă fundamentală pentru înţelegerea fenomenului de continuitate antropologică, în teritoriile intra-carpatice’.
‘Le mulţumim, încă o dată, colaboratorilor noştri de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei, de la Cluj-Napoca, pentru implicarea în aceste săpături arheologice, de o importanţă fundamentală pentru înţelegerea fenomenului de continuitate antropologică, în teritoriile intra-carpatice’, precizează sursa citată.