Dronele reprezintă un pericol în creştere pentru traficul aerian, în ultimii patru ani fiind înregistrate în România 30 de evenimente care au afectat desfăşurarea activităţii în aeroporturi, potrivit datelor prezentate miercuri, la Cluj-Napoca, în cadrul unei întâlniri de lucru.
La reuniunea pe tema activităţilor de zbor în care sunt implicate drone au participat reprezentanţi ai structurilor cu atribuţii în domeniu.
Potrivit datelor Autorităţii Aeronautice Civile Române, în ultimii patru ani au fost înregistrate în România 30 de evenimente în care dronele au afectat desfăşurarea activităţilor pe aeroporturi, iar unul dintre incidente a fost la Cluj.
‘O dronă a fost raportată de un elicopter SMURD deasupra stadionului Cluj Arena, mult deasupra plafonului specific de 120 de metri. Drona zbura într-o zonă restricţionată la o înălţime la 900 de metri, iar incidentul este încă în analiză’, a declarat Remus Dogaru, şef serviciu la Autoritatea Aeronautică Civilă.
Potrivit datelor oficiale, numărul unor astfel de incidente este în creştere. Astfel, în anul 2018 au avut loc două incidente, în 2019 numărul lor a crescut la 11, au fost şapte în 2020 şi 10 în 2021.
‘Deţinătorii de drone au responsabilităţi şi vom avea o întâlnire cu aceşti deţinători din Cluj. Utilizarea dronelor pe culoarele de zbor ale aeroporturilor reprezintă un risc’, a declarat directorul Aeroportului Internaţional ‘Avram Iancu’ din Cluj-Napoca, David Ciceo.
El a adăugat că, de exemplu, anul trecut au fost semnalate patru drone neautorizate deasupra mulţimii de la festivalul Untold.