Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a emis certificatul de urbanism pentru construirea unui drum expres în valoare de aproximativ 55 de milioane de euro, care va face legătura între Autostrada A3 şi DN 1, zona Mărtineşti-Tureni. ‘Consiliul Judeţean Cluj a emis certificatul de urbanism necesar în vederea obţinerii avizelor pentru proiectul de construire a drumului expres care va face conexiunea între Autostrada A3 – zona Turda şi drumul naţional DN 1 – zona Mărtineşti-Tureni. (…) Sectorul de drum propus, între localităţile Turda şi Mărtineşti, va avea o lungime estimată de 5,3 kilometri şi va cuprinde două benzi de circulaţie pe un sens. Costul estimat al investiţiei gestionate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere este de 55,33 milioane de euro, finanţarea fiind asigurată, în principal, din fonduri europene nerambursabile’, se arată într-un comunicat trimis, marţi, de CJ Cluj. Conform sursei citate, investiţia urmăreşte realizarea unei căi de comunicaţii rapide, care să degreveze traficul greu de pe teritoriul municipiului Turda. ‘Pe lângă o îmbunătăţire considerabilă a calităţii mediului ca urmare a reducerii emisiilor de noxe, proiectul urmăreşte să scurteze timpii de parcurs între municipiul Cluj-Napoca, atât spre autostrada A10 Sebeş-Turda şi, ulterior, spre A1 (Bucureşti, Nădlac), cât şi înspre autostrada A3 (Turda, Câmpia Turzii, Târgu-Mureş, Braşov). (…) Viitorul tronson de drum Turda-Mărtineşti este parte a drumului expres Turda-Halmeu (Someş Expres), proiect de infrastructură prevăzut în Master Planul General de Transport al României 2014-2030 şi prin intermediul căruia se va realiza conexiunea la Reţeaua Trans-Europeană de Transport (TEN-T). Someş Expres va avea o lungime totală de peste 320 de kilometri şi va interconecta cele mai importante municipii din zona de Nord-Vest a României: Cluj-Napoca, Bistriţa, Satu-Mare, Baia-Mare’, se mai arată în comunicat. Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, spune că noul drum va scurta durata deplasărilor şi va reduce traficul din mai multe localităţi clujene. ‘Este un proiect extrem de util pentru întreg judeţul, ce va asigura conectarea la cele mai eficiente rute de transport, va scurta durata multor deplasări şi va contribui la reducerea numărului de autovehicule aflate în tranzit prin Cluj-Napoca, Turda şi numeroase alte localităţi clujene’, a declarat Alin Tişe.