O expoziţie de fotografie inedită, intitulată ‘Şi eu pot’, este organizată în perioada 17-28 martie şi este dedicată persoanelor cu Sindrom Down.
‘Expoziţie inedită de fotografie pregătită la Casino – Centrul de Cultură Urbană din Cluj-Napoca şi deschisă publicului în perioada 17-28 martie, cu respectarea tuturor regulilor sanitare: ‘Şi eu pot’. Fotografiile prezintă persoane cu Sindrom Down în diferite ipostaze şi sunt realizate de fotografi din Cluj-Napoca şi din alte zone ale ţării, iar evenimentului este organizat de Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Sindrom Down Cluj şi ArtImage Cluj, cu ocazia Zilei Internaţionale de Conştientizare a Sindromului Down (21 martie)’, se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de organizatori.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Sindrom Down Cluj, în parteneriat cu ArtImage Cluj şi cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca şi al Centrului de Cultură Urbană Casino.
Expoziţia de fotografie ‘Şi eu pot’ este deschisă la Casino – Centrul de Cultură Urbană din Cluj-Napoca în perioada 17-28 martie, între orele 10,00 şi 18,00, cu respectarea normelor sanitare.
Expoziţia va fi vernisată online în 21 martie, de Ziua Internaţională de Conştientizare a Sindromului Down, prin intermediul unui eveniment transmis online pe facebook şi youtube pe canalele Centrului de Cultură Urbană, la care vor participa prof. univ. dr. Dorel Gaină, prof. Mircea Albu – preşedintele asociaţiei ArtImage Cluj, Ovidiu Damian – realizatorul emisiunii ‘Fără prejudecăţi’ de la TVR Cluj, Laura Morar – preşedintele APCSDC, Emese Olah – viceprimar al municipiului Cluj-Napoca.
‘Prin această expoziţie foto dorim să atragem atenţia asupra nevoii de integrare socială a copiilor cu Sindrom Down şi să arătăm comunităţii cât de minunate, calde şi iubitoare sunt persoanele cu Sindrom Down. Şi ele fac parte din societate şi pot realiza lucruri frumoase. Vrem ca oamenii să înţeleagă că ceea ce ei fac din obişnuinţă pot face şi persoanele cu Sindrom Down, dar cu mult efort. Ele pot să lucreze, să înveţe, să se joace, să facă sport ca fel cu alţii, dacă au acces la servicii de recuperare, şcoli, locuri de joacă sau activităţi şi ateliere vocaţionale’, a declarat preşedintele Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Sindrom Down Cluj, Laura Morar. AGERPRES / (AS – Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă)