AcasăStiri generaleCluj: Expoziţie online de fluturi vii exotici, la Universitatea 'Babeş-Bolyai'

Cluj: Expoziţie online de fluturi vii exotici, la Universitatea ‘Babeş-Bolyai’

Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ (UBB) din Cluj-Napoca organizează o expoziţie de fluturi vii exotici, exclusiv online, intitulată ‘Petale zburătoare’. ‘Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va organiza, în perioada 19-30 octombrie 2020, cea de-a patra ediţie a expoziţiei de fluturi vii intitulată ‘Petale zburătoare’, care va putea fi vizitată exclusiv online. Obiectivul principal al expoziţiei organizate de Facultatea de Biologie şi Geologie, în parteneriat cu Grădina Botanică ‘Alexandru Borza’ a UBB, este atragerea atenţiei publicului asupra unor specii de fluturi tropicali şi autohtoni şi încurajarea conservării lor’, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de UBB. Potrivit sursei citate, expoziţia va cuprinde 15 specii de fluturi exotici preponderent din zonele tropicale ale Asiei şi Americii de Sud, dar şi specii de fluturi autohtoni. ‘În cadrul expoziţiei vor fi organizate şi activităţi educative pentru cunoaşterea şi protejarea fluturilor. Activităţile vor fi adresate în special copiilor şi tinerilor şi vor cuprinde o scurtă emisiune realizată în fiecare dimineaţă, la ora 10, sub titlul ‘Cafeneaua fluturilor’, precum şi un material video care va prezenta specia zilei şi care va fi transmis în cursul după-amiezelor’, se mai arată în comunicat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks