Studenţii de la Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ (UBB) din Cluj-Napoca au la dispoziţie un laborator de management integrat al deşeurilor, primul de acest fel, care a fost inaugurat miercuri, prin finanţarea unor companii private.
‘Studenţii Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Mediului beneficiază, începând din acest an universitar, de Laboratorul de Management Integrat al Deşeurilor, primul laborator finanţat de companii private în cadrul facultăţii, unde vor avea oportunitatea de a învăţa şi a se perfecţiona în modalităţi de gestionare corectă a deşeurilor, care vor avea ca rezultat reducerea impactului acestora asupra mediului. (…) Laboratorul a fost inaugurat astăzi, 6 octombrie 2021’, se arată într-un comunicat trimis de UBB.
Potrivit sursei citate, cea mai importantă achiziţie a laboratorului este digestorul anaerob la scara de laborator W8, Armfield, aparat care va fi folosit la studierea proceselor de biodegradare anaerobă a deşeurilor organice, inclusiv a celor de mâncare.
‘Dotarea noului laborator a fost realizat din sponsorizări oferite de Kaufland România şi grupul de firme din Prinzhorn Group – Dunapack Packaging şi Hamburger Recycling, care se ocupă cu confecţionarea de ambalaje şi gestionarea – reciclarea deşeurilor. Cea mai importantă achiziţie a laboratorului este digestorul anaerob la scara de laborator W8, Armfield, aparat care va fi folosit la studierea proceselor de biodegradare anaerobă a deşeurilor organice (inclusiv deşeuri de mâncare). Pe lângă acest aparat s-au mai achiziţionat şi următoarele echipamente: Multiparametrul WTW 3630 IDS SET G, Termoreactorul pentru determinarea consumului chimic de oxigen (CCO), Sistemul cu senzor respirometric şi incubatorul aferent pentru determinarea conţinutului biochimic al oxigenului (CBO), Titratorul potenţiometric – Model titroline5000, pentru determinarea acizilor volatili şi aparatul portabil de măsurare a emisiilor in-situ’, se mai menţionează în comunicat. AGERPRES / (AS – autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă)