Ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila, vizitat, joi, trei obiective de investiţii din judeţul Cluj, o biserică de 650 de ani din Turda, o sală de sport din acelaşi municipiu şi viitorul sediu al Academiei de Muzică ‘Gheorghe Dima’ din Cluj-Napoca.
‘Am fost astăzi la trei obiective de investiţii în judeţul Cluj. În primul rând, la predarea din punct de vedere tehnic a Bisericii reformate din Turda Veche, o clădire de 650 de ani, monument istoric, care s-a reabilitat prin POR, a cărui autoritate de management este la Ministerul Dezvoltării, o lucrare frumoasă care vorbeşte despre valori, rădăcini, dar vorbeşte şi despre viitor. (…) Va fi un punct de atracţie pentru municipiul Turda. Am fost să inspectez pe teren lucările începute în februarie la Sala sportivă din municipiul Turda, care se construieşte din finanţare din bugetul MDLPA, este vorba despre o finanţare de 65 de milioane de lei, o sală de sport care va putea să fie omologată pentru competiţii internaţionale de baschet, volei şi handbal şi care va avea şi un bazin de recuperare pentru sportivi, o tribună cu 3.100 de locuri, din care 58 pentru persoane cu dizabilităţi’, a declarat Cseke Attila.
Al treilea obiectiv vizitat de ministrul Dezvoltării a fost viitorul sediu al Academiei de Muzică, în care va fi amenajată cea mai mare sală de concerte din România, cu 970 de locuri.
‘Acum suntem la clădirea pe care o vom extinde şi o vom moderniza şi o vom amenaja pentru Academia de Muzică ‘Gheorghe Dima’ din Cluj-Napoca. Este o investiţie a MLDPA de 128 de milioane de lei, o investiţie importantă, mare, dar prin care se va asigura Academiei de Muzică din Cluj sediu şi care va prevedea cea mai modernă infrastructură de învăţământ pe acest domeniu de muzică din România. Termenul de execuţie este de doi ani, au început lucrările în această perioadă. (…) Este vorba de o investiţie care va avea cea mai mare sală de concerte de acest gen din România, 970 de locuri, cu săli de repetiţii, amfiteatru, chiar şi o parte de sală de sport’, a mai spus Cseke Attila.
Pe 19 ianuarie, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) anunţa că una dintre cele mai mari investiţii din judeţul Cluj, în valoare de 128 de milioane de lei, sediul Academiei de Muzică, a intrat în faza de proiectare, după ce amplasamentul a fost predat către constructor.
Ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila, efectuează o vizită în judeţul Cluj, joi şi vineri, în cadrul căreia a fost prezent la cele trei obiective, iar vineri va vizita o creşă din Cluj-Napoca.