Un proiect inedit, Music Gallery, care prezintă muzica jazz sub forma unei expoziţii, va avea loc la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, în perioada 25 martie – 23 aprilie.
‘Este un proiect total nou pentru noi. Se împlinesc 10 ani calendaristici de când efectiv lucrăm cu muzică şi ne ocupăm cu proiecte muzicale. Am început cu partea de distribuţie de concerte, format de festival, în care ne-am străduit să aducem artişti cât se poate de valoroşi, însă de-a lungul timpului am început să testăm ideea de a da conţinut muzical publicului nostru, dar altfel decât în clasicul format. Anume, am început să avem tot felul de activităţi: târguri de viniluri, lecţii la instrumente în festival, prezentări de echipamente etc. Şi ni s-a părut interesant să creăm un format şi am zis să punem în practică o idee mai veche, de a face o galerie de muzică împrumutând formatul unei galerii sau expoziţii de artă’, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, directorul proiectului Music Gallery, Alin Vaida.
În cadrul proiectului Music Gallery vor fi organizate şi evenimente speciale precum concerte, ateliere pentru copii, lecţii de instrumente muzicale sau masterclass-uri dedicate muzicienilor.
Pe lângă tururile ghidate, va fi organizată şi ora de muzică, un tur ghidat gândit special pentru elevii de gimnaziu şi liceu, tur care îşi propune să fie o alternativă la clasică oră de muzică de la scoală. Turul durează aproximativ o oră, timp în care un ghid le va povesti tinerilor participanţi aspecte despre istoria jazz-ului şi îi va asista în descoperirea de instrumente şi echipamente existente în spaţiu. De asemenea, copiii vor avea partea de un mini-recital live.
‘Sunt multe surse de inspiraţie care stau la naşterea acestui nou proiect al nostru. Pe de o parte, am văzut cât de interesat e publicul nostru de muzică din activităţile conexe pe care le facem la Jazz in the Park: lecţii de muzică, prezentări de instrumente, târguri de viniluri. Pe de altă parte, ne dorim foarte mult să creăm conţinut offline şi să-i facem pe oameni să participe. De asemenea, ne-am dorit foarte mult să creăm o expoziţie datorită provocării şi formatului ofertant pe care aceasta o are. Pe scurt însă, vom crea un spaţiu în care participanţii vor putea descoperi de ce ne place nouă jazz-ul, vor putea atinge instrumente, vor putea asculta muzică în multe formate, vor descoperi echipamente şi vor fi inspiraţi să descopere mai mult despre arta asta care e atât de prezentă în vieţile noastre. Promitem că această expoziţie merită să fie vizitată . În stilul nostru caracteristic, este gândită să fie pentru toată lumea, atât pentru copii, cât şi pentru noi, adulţii care ne-am fi dorit să fim mai mult expuşi la muzică’, a mai spus Alin Vaida.
Music Gallery se deschide în 25 martie la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, cu concert de muzică jazz şi Vinyl Session. Vernisajul Music Gallery, proiectul care prezintă muzica jazz sub forma unei expoziţii, va avea loc sâmbătă, 25 martie, începând de la ora 17,00, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca. În cadrul evenimentului va fi organizat şi un concert de muzică live susţinut de 7th Sense, una dintre cele mai tinere şi apreciate trupe de jazz din România care recent şi-a lansat noul album ‘Light in Chaos’.
Music Gallery este un proiect de promovare a muzicii jazz în rândul publicului larg folosind formatul unei expoziţii de artă şi este conceput de Fapte, organizatorul festivalului Jazz în the Park. Proiectul este finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-Cultura, mai arată organizatorii.
Proiectul este realizat cu sprijinul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, al Consiliului Judeţean Cluj, al Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca, iar AGERPRES este partener media.
AGERPRES / (A, autor: Marius Septimiu Avram, editor: Karina Olteanu)