Numărul de vizitatori ai Grădinii Botanice ‘Alexandru Borza’ din Cluj-Napoca a fost, în 2021, de 170.000, în creştere cu 65% faţă de 2020.
‘Număr de vizitatori în creştere la Grădina Botanică ‘Alexandru Borza’ a UBB. Numărul vizitatorilor care au trecut, în anul 2021, poarta Grădinii Botanice ‘Alexandru Borza’ a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a crescut cu peste 65% faţă de cifrele înregistrate în anul 2020. Potrivit datelor înregistrate la finalul anului trecut, numărul vizitatorilor Grădinii Botanice s-a apropiat, în anul 2021, de 170.000′, se arată într-un comunicat trimis, marţi, de UBB.
Recordul de vizitatori într-o singură zi s-a ridicat la peste 5.500 de persoane, în perioada de primăvără, când înfloresc cele mai multe plante bulboase pe care le deţine Grădina Botanică din Cluj-Napoca.
‘Chiar daca pandemia COVID-19 a afectat încă puternic întregul nostru cotidian, Grădina Botanică ‘Alexandru Borza’ a UBB a reuşit să-şi adapteze activitatea noilor condiţii, astfel încât să ofere tuturor vizitatorilor o binemeritată escapadă în lumea plantelor, chiar în centrul oraşului Cluj-Napoca. Noile colecţii de plante, evenimentele organizate pentru promovarea patrimoniului vegetal sau cultural au atras constant atenţia publicului larg. Cei mai mulţi vizitatori ne-au călcat pragul în primăvară, perioadă ce coincide cu înflorirea celor mai multe plante bulboase pe care le avem (lalele, zambile, brânduşe, narcise etc.). Această remarcabilă colecţie (peste 30.000 de bulbi plantaţi) a atras un public larg, recordurile de vizitare fiind de peste 5.500 vizitatori/zi. Astfel, am avut onoarea ca în 2021 să primim din partea celui mai mare site web de călătorie socială din lume distincţia ‘Travelers’ Choice Best of the Best’! Toate acestea arată că suntem în continuare una dintre cele mai importante destinaţii cultural-educative din această parte a ţării’, a declarat directorul Grădinii Botanice clujene, conf. univ. dr. Mihai Puşcaş, citat în comunicatul menţionat. AGERPRES / (AS – autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă)