AcasăStiri generaleCluj: O fată de 17 ani a decedat într-un accident rutier; alte...

Cluj: O fată de 17 ani a decedat într-un accident rutier; alte cinci persoane au fost rănite

O fată de 17 ani a decedat, duminică seara, într-un accident rutier care a avut loc în localitatea Bucea din judeţul Cluj, alte cinci persoane fiind rănite uşor.

‘Pompierii din cadrul Detaşamentului Huedin au intervenit la un accident rutier petrecut în localitatea Bucea, comuna Negreni. În accident au fost implicate două autoturisme. La faţa locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare şi două ambulanţe SAJ. În cele două autoturisme se aflau şase persoane. Echipajele medicale au aplicat manevre de resuscitare unei minore de 17 ani. Din păcate, medicii au declarat decesul minorei’, se arată într-o informare a ISU Cluj.

Potrivit IPJ Cluj, accidentul a fost cauzat de o depăşire neregulamentară.

‘La data de 29 ianuarie, în jurul orei 21,40, poliţiştii au fost sesizaţi pentru a interveni la un accident rutier produs pe DN1 E60, în localitatea Bucea. Conform datelor preliminare, poliţiştii au constatat că un tânăr în vârstă de 21 de ani, care se deplasa cu autoturismul pe direcţia Cluj Napoca spre Oradea, după o depăşire neregulamentară ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula din contrasens, condus de un tânăr în vârstă de 27 de ani. În urma evenimentului, din nefericire, a rezultat decesul unei minore care se afla în autoturismul condus de tânărul de 21 de ani. Testările alcoolscopice au indicat rezultate negative’, informează IPJ Cluj.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks