AcasăStiri generaleCluj: O femeie dată dispărută a fost găsită moartă la Barajul Floreşti

Cluj: O femeie dată dispărută a fost găsită moartă la Barajul Floreşti

O femeie care fusese dată dispărută de către aparţinători a fost găsită înecată, miercuri, în râul Someş, la Barajul Floreşti, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj.

Cadavrul femeii a fost recuperat şi scos la mal de către angajaţii ISU.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, femeia fusese dată dispărută în acestei zile.

‘La data de 24 mai a.c. poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au fost sesizaţi despre faptul că la aceeaşi dată, în intervalul orar 2,00-7,00, o femeie în vârstă de 44 de ani, din comuna Floreşti, ar fi plecat voluntar, deplasându-se cu un autoturism. În urma verificărilor şi a investigaţiilor derulate, poliţiştii au identificat autoturismul femeii în zona barajului Floreşti. Ulterior, cadavrul unei persoane de sex feminin a fost recuperat şi scos la mal de către echipajele ISU Cluj’, a precizat informarea IPJ Cluj. AGERPRES / (AS – autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks