Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca oferă studenţilor şi vizitatorilor posibilitatea de a vedea în acvariile sale peste 70 de specii de peşti şi amfibieni, în urma dotării sale cu noi acvarii, în valoare de 25.000 de euro.
‘Acvarii noi şi investiţii de peste 25.000 de euro, printr-un grant de cercetare, la Complexul acvaristic al USAMV Cluj-Napoca. Complexul acvaristic al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca oferă studenţilor şi vizitatorilor o experienţă recreaţională şi educaţională, în cadrul căreia sunt prezentate peste 70 de specii de peşti şi amfibieni din diferite zone geografice ale lumii. Acvariul central, cu un volum de 20.000 litri, găzduieşte specii de peşti de dimensiuni considerabile, regăsite în apele naturale ale României, precum şi specii de peşti de cultură, între care sturioni, crapi sau peşti planctonofagi. Peştii exotici de dimensiuni mici din colecţie ies în evidenţă prin abundenţă, colorit şi comportament. Ei populează un număr de 15 acvarii cu volume cuprinse între 200 şi 2.000 litri’, se arată într-un comunicat trimis, joi, de USAMV.
Potrivit comunicatului, acvariile au fost modernizate în ultima perioadă prin implicarea specialiştilor din cadrul Facultăţii de Zootehnie şi Biotehnologii, fiind accesat un grant intern de cercetare pentru studiul procesului de aclimatizare a unor specii de peşti originare din medii acvatice extrem de dinamice.
‘Au fost înfiinţate două noi acvarii cu capacitate de 2.000 de litri, care reproduc medii acvatice specifice unor populaţii de peşti exotici, originari din America de Sud şi Africa, caracterizaţi printr-o diversitate populaţională şi coloristică unice. Materialul aclimatizat este suport de cercetare pentru studenţii specializării Piscicultură, iar investiţiile (în valoare de peste 25.000 euro) au presupus aclimatizarea unor specii mai rare’, a declarat, conform comunicatului, şef lucr. dr. Cristian Coroian, prodecan Cercetare la Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii.
Totodată, a fost creată şi o bază de carantinare pentru peşti exotici şi plante acvatice, înmulţire şi creştere, având ca scop şi comercializarea ulterioară a acestora.
‘Vizitatorii complexului vor putea achiziţiona peşti, dar şi plante pentru acvariile de acasă. În funcţie de disponibilitate se vor găsi specii Guppy, Xipho, Scalari, Ciclide africane, Microsorum, Anubias, Vallisneria, Echinodorus (preţuri între 5-15 lei/buc.).Unul dintre obiectivele principale ale Complexului acvaristic este acela de a aclimatiza specii de interes cu particularităţi aparte. Punctele principale de atracţie sunt trei specii de sturion protejate şi anume Nisetrul de Dunăre (Acipenser gueldenstaedtii), Nisetrul Siberian (Acipenser baerii) şi Cega (Acipenser ruthenus). Sturionii sunt consideraţi fosile vii, datorită faptului că populează apele planetei noastre de mai bine de 200 milioane ani. Din păcate, populaţiile naturale de sturioni sunt din ce în ce mai ameninţate din cauza pescuitului excesiv, modificării cursurilor apelor, braconajului şi a poluării’, se mai arată în comunicat.
Alte specii mai interesante sunt Salamandra mexicană sau peştele umblător (‘o specie de amfibieni care prezintă câteva particularităţi fiziologice extraordinare, cum ar fi capacitatea sa diferită de regenerare, cu un genom de 10 ori mai mare decât cel al omului şi trei modalităţi de respiraţie’), Ciclidele africane (‘dintre speciile de peşti de apă dulce, aceştia prezintă cel mai frumos colorit, care poate varia de la albastru, la roşu sau galben), Piranha cu burtă roşie (‘specie cunoscută pentru ferocitatea de care dă dovadă la apariţia unor stimuli de hrănire’), Broasca africană cu gheare (‘specie amfibiană complet acvatică, originară din Africa subsahariană, care prezintă interes prin comportamentul său de hrănire’).
Complexul acvaristic al USAMV Cluj-Napoca se află în circuitul de vizitare, iar publicul are acces acum şi la noile acvarii.