Poliţiştii clujeni au întrerupt, sâmbătă, două petreceri care au avut loc în localitatea Floreşti, una cu 13, iar cealaltă cu 16 persoane, dintre care două erau în carantină.
‘La data de 5 februarie, în cursul serii, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti s-au sesizat din oficiu, iar în urma verificărilor efectuate a fost identificat un eveniment privat organizat în localitatea Floreşti. Au fost legitimate persoanele care se aflau în interiorul locaţiei în acel moment, alături de organizator, fiind aplicate în total 13 sancţiuni contravenţionale, conform prevederilor Legii 55/2020, în valoare de 3.000 de lei’, se arată într-o informare trimisă duminică de IPJ Cluj.
Poliţiştii au descoperit o altă petrecere, în aceeaşi localitate, cu 16 persoane, dintre care două erau carantinate.
‘În jurul orei 19,00, desfăşurarea unui alt eveniment privat a fost oprită de poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti. În urma activităţilor derulate, pe raza localităţii Floreşti a fost identificat un eveniment privat, fiind legitimate 16 persoane, printre acestea şi organizatorul. S-a constatat faptul că faţă de două persoane prezente în local era dispusă măsura carantinării la domiciliu, în cazul acestora fiind întocmite două sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 1.500 de lei fiecare. De asemenea, conform prevederilor s-au aplicat măsuri legale faţă de restul participanţilor şi a organizatorului respectivului eveniment privat, acesta din urmă fiind amendat cu 3.000 de lei, conform prevederilor legale’, mai informează IPJ Cluj.