Peste 400 de tineri chitarişti din toată ţara vor cânta sâmbătă, alături de Ducu Bertzi şi Mircea Baniciu Band, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, în cadrul proiectului ‘Pune mâna pe chitară’, ajuns la a doua ediţie.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, 14 superhituri folk-rock româneşti şi internaţionale vor răsuna de pe corzile a sute de chitarişti din Cluj, Sibiu, Braşov, Craiova, Timişoara, Oradea, Satu Mare, Cisnădie, Deva, Făgăraş, Rupea, acompaniaţi de pe scenă de Ducu Bertzi şi Mircea Baniciu, doi dintre cei mai iubiţi folkişti români.
Începând cu ora 18,30, se va da startul Concertului Manifest al chitariştilor.
”Superhituri precum ‘Let it be/ Hey jude’, ‘Andrii Popa’, ‘Vara la ţară’, ‘Floare de colţ’, ‘Nebun de alb’, ‘Vinovaţii fără vină’, ‘Punctul pe i’, ‘M-am îndrăgostit numai de ea’ vor răsuna simultan din chitarele artiştilor, acompaniaţi vocal de artişti folk consacraţi. În încheiere Concertului Manifest, de la ora 19,30, Andrei Păunescu, Ducu Berzti şi Mircea Baniciu Band vor reveni pe scenă cu recitaluri excepţionale dedicate iubitorilor de chitară din Cluj’, arată organizatorii.
Potrivit sursei citate, pe tot parcursul zile de sâmbătă grupuri de chitarişti – parte din comunitatea ‘Pune Mâna de Chitară’ – vor susţine scurte recitaluri stradale special pentru clujeni, în cadrul seriei de evenimente ‘Serenade Urbane Street Guitar’, în diferite zone ale oraşului: B-dul Eroilor, Parcul Stadion, Str. Virgil Culicea, Str. Sextil Puşcariu, Str. Matei Corvin.
‘Evenimentul este dedicat tuturor pasionaţilor de chitară şi de muzică folk-rock, indiferent dacă ştiu sau nu să cânte la acest instrument, şi este deschis publicului larg, care este invitat să fredoneze împreună cu chitariştii”, menţionează sursa citată.
Accesul este gratuit.
”Pune mâna pe chitară” Cluj este un proiect al Asociaţiei Culturale Play, finanţat de Primăria şi Consiliului Local Cluj-Napoca.