Cluj-Napoca, 8 mai / Agerpres/ – O tânără de 19 ani a fost implicată, luni, în Cluj-Napoca, într-un accident rutier produs când se afla la volan, în timpul examenului pentru obţinerea permisului de şofer.
‘Din primele cercetări s-a stabilit că un autoturism la volanul căruia se afla o tânără de 19 ani, aflată în timpul probei practice pentru obţinerea permisului de şofer şi examinatorul auto, cu intenţia de a intra într-o parcare, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus din sensul opus de un bărbat de 67 de ani, din Cluj-Napoca, care se deplasa înspre Someşeni’, se arată într-o informare a IPJ Cluj.
Potrivit sursei citate, în urma impactului, bărbatul de 67 de ani a fost transportat la o unitate medicală. Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.