AcasăStiri generaleCluj: UBB adaugă două unităţi academice noi Staţiunii Ştiinţifice UBB-Danubius, în Caraş-Severin

Cluj: UBB adaugă două unităţi academice noi Staţiunii Ştiinţifice UBB-Danubius, în Caraş-Severin

Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ (UBB) din Cluj-Napoca adaugă două unităţi academice noi în Staţiunea Ştiinţifică UBB-Danubius, care vor fi dezvoltate în localitatea Coronini din judeţul Caraş-Severin. ‘Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) adaugă două unităţi academice noi celor deja existente în cadrul Staţiunii Ştiinţifice UBB – Danubius. Pe lângă unităţile academice deja instalate în cadrul Staţiunii Ştiinţifice UBB – Danubius (…), alte două unităţi academice vor fi dezvoltate în staţiunea ştiinţifică din Coronini, judeţul Caraş-Severin. Astfel, ‘Laboratorul de Analize Geografice Complexe’, coordonat de Facultatea de Geografie a UBB, va realiza analize şi studii orientate spre hidrometrie şi biogeografie (în relaţie cu arii şi situri protejate din zonă). ‘Centrul de Dezvoltare Comunitară’, coordonat de Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul UBB, va dezvolta studii şi proiecte cu relevanţă pentru dezvoltarea comunitară din regiune, atât în zona rurală, cât şi în zona urbană. Rectorul UBB, Daniel David, spune că, în acest fel, universitatea pe care o conduce contribuie la dezvoltarea regiunii Reşiţa. ‘UBB îşi aduce astfel contribuţia la dezvoltarea regiunii în care se află Centrul Universitar UBB din Reşiţa prin înfiinţarea de laboratoare ştiinţifice care să susţină atât cercetarea avansată de interes general, cât şi o dezvoltare inovativă locală şi regională bazată pe cunoaştere. De asemenea, prin instalarea Centrului de Dezvoltare Comunitară în cadrul staţiunii ştiinţifice, acţiunile UBB se vor extinde şi spre dezvoltarea rurală, pentru zona urbană existând deja un proiect în derulare dedicat strategiei de dezvoltare a municipiului reşedinţă de judeţ Reşiţa (https://news.ubbcluj.ro/strategia-de-dezvoltare-a-municipiului-resita-va-fi-realizata-de-specialistii-ubb/)’, declară, potrivit comunicatului, prof. univ. dr. Daniel David.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks