Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ (UBB) din Cluj-Napoca va deschide noul an universitar, luni, cu o ceremonie live, la care va fi prezent şi preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop. ‘Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va organiza luni, 28 septembrie 2020, începând cu ora 10.00, în Aula Magna a Universităţii, ceremonia de deschidere a anului universitar 2020/2021. La evenimentul care îl va avea ca invitat pe preşedintele Academiei Române, acad. prof. Ioan-Aurel Pop, vor participa rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, prorectorii UBB, preşedintele Senatului Universităţii, prof. univ. dr. Florin Streteanu, decanii celor 21 de facultăţi ale Universităţii, prefectul studenţilor din cadrul UBB. Din păcate, condiţiile pandemiei nu ne permit o prezenţă fizică mai largă, dar ceremonia va fi transmisă live pe conturile de Youtube şi Facebook ale UBB (https://UBB-Deschiderea_ Anului_Universitar_2020-2021), astfel încât îi invităm pe toţi membrii comunităţii UBB să ni se alăture, inclusiv pe colaboratorii şi apropiaţii acestei comunităţi’, se arată într-un comunicat trimis, vineri, de UBB. Potrivit sursei citate, ceremonia oficială pentru întreaga comunitate UBB va fi urmată de ceremonii specifice de deschidere a anului universitar pentru liniile de studiu germană (ora 14.00) şi maghiară (ora. 16.00) şi de ceremoniile organizate de fiecare facultate a UBB.