Un tânăr care transporta lemne tăiate recent şi care ar fi devenit recalcitrant a fost împuşcat într-un picior de poliţişti şi apoi a fost transportat la spital.
‘La data de 4 iunie a.c., în jurul orei 15.30, poliţiştii Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au fost sesizaţi printr-un apel la SNUAU 112 cu privire la sustragerea de material lemnos de pe raza comunei Săcuieu. Poliţiştii deplasaţi la eveniment au depistat, pe drumul comunal din localitate, un atelaj cu tracţiune animală cu care se transporta material lemnos, aparent tăiat recent, în privinţa căruia exista suspiciunea că ar fi fost sustras. Pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale, persoanele care se aflau în atelajul hipo au fost conduse înspre sediul unităţii silvice din localitate. În acest context, cele două persoane ar fi devenit recalcitrante, nu s-ar fi supus indicaţiilor poliţiştilor, încercând să sustragă armamentul şi i-ar fi agresat fizic pe aceştia, împrejurări care au impus folosirea armamentului din dotare. Astfel, s-a efectuat uz de armă, prin focuri de avertisment în plan vertical, iar ulterior înspre unul dintre cei în cauză, rezultând rănirea acestuia în zona membrului inferior. Poliţiştii i-au oferit acestuia primul ajutor, iar ulterior a fost preluat de echipajul medical, în prezent aflându-se internat într-o unitate medicală, conştient, starea lui fiind stabilă’, se arată într-o informare trimisă, luni, de IPJ Cluj.
În cazul respectiv s-a deschis un dosar pentru ultraj şi distrugere.
‘Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj. De asemenea, se continuă cercetările şi pentru comiterea infracţiunii de distrugere, întrucât autospeciala de poliţie a fost deteriorată de către una dintre persoanele prezente’, se mai arată în informarea IPJ Cluj.