Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca îi invită pe doritori la o expoziţie despre istoricul unităţii de învăţământ superior, expoziţie intitulată ‘Tradiţie şi Modernitate’, la Tunelul Timpului.
‘Incursiune în istoria USAMV Cluj-Napoca în cadrul expoziţiei în aer liber ‘Tradiţie şi Modernitate’, la Tunelul Timpului, între 29 noiembrie 2022 – 10 ianuarie 2023. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca vă invită la expoziţia ‘Tradiţie şi Modernitate’, o incursiune în istoria instituţiei de învăţământ superior, de la înfiinţarea în 1869 şi până în prezent. Expoziţia, organizată în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, în cadrul structurii Tunelul Timpului, este amplasată în aer liber, pe zona pietonală a Bulevardului Eroilor din Cluj-Napoca, lângă Monumentul Memorandiştilor, şi este disponibilă spre vizionare în intervalul 29 noiembrie 2022 – 10 ianuarie 2023′, se arată într-un comunicat trimis, marţi, de USAMV Cluj-Napoca.
Pasionaţii de istorie academică şi nu numai vor putea admira documente şi fotografii, unele în premieră, despre înfiinţarea şi primii ani de existenţă ai universităţii clujene, dar mai ales despre personalitatea marcantă a lui Mihai Şerban, director şi primul deţinător al titulaturii de Rector al USAMV Cluj-Napoca.
‘Prin această expoziţie unică ne dorim să subliniem rolul important pe care universitatea noastră l-a avut în comunitatea locală, naţională şi internaţională de-a lungul timpului. Evocăm personalitatea Profesorului Mihai Şerban şi contribuţia lui majoră la făurirea Marii Uniri, alături de alte personalităţi ale epocii, apoi pe profesorii noştri, care şi-au adus aportul la pregătirea atâtor generaţii de studenţi, evoluţia în timp şi performanţele în cercetare la USAMV Cluj-Napoca sau acţiunile cu impact în comunitate. Universitatea noastră se bucură de o îndelungată tradiţie în aria învăţământului superior agricol, care începe încă din anul 1869. Prin conexiunile create în timp, dar şi graţie realizărilor notabile pe care le-au obţinut cadrele noastre universitare, USAMV Cluj-Napoca poate fi considerată un reper fundamental în lumea academică naţională şi internaţională. Suntem onoraţi de faptul că această expoziţie istorică începe în preajma Zilei Naţionale a României, iar evocarea personalităţii Prof. Mihai Şerban reprezintă o legătură peste timp cu momentul Marii Unirii din 1918’, a declarat, conform comunicatului, rectorul USAMV Cluj-Napoca, prof. dr. Cornel Cătoi.
Expoziţia mai reliefează transformările şi progresul procesului de educaţie şi cercetare până în zilele noastre, precum şi etapele de dezvoltare ale USAMV Cluj-Napoca, universitate care punctează anual în topurile naţionale şi internaţionale, în diverse domenii specifice.