Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a cerut sâmbătă, la Consiliul Naţional al partidului, ca membrii să poată vota liber şi secret în cadrul Congresului, ‘nu conform presiunilor puse de la nivelul unor conduceri care au călcat în picioare democraţia’.
‘PNL trebuie să rămână cel mai democratic partid din România, trebuie să rămână partidul care respectă drepturile membrilor. PNL trebuie să rămână cu adevărat partidul în care deciziile se iau democratic şi în care fiecare membru al PNL votează liber, secret, conform voinţei sale, şi nu conform presiunilor care sunt puse de la nivelul unor conduceri care au călcat în picioare democraţia şi care nu au nicio legătură cu ceea ce înseamnă tradiţia şi istoria PNL’, a declarat Orban, în timpul Consiliului Naţional.
Ulterior, într-o declaraţie acordată presei, el a precizat că în filialele care îl susţin pe Florin Cîţu ar exista discuţii privind fotografierea buletinului de vot.
‘Ştiţi că eu am informaţii de la membrii partidului din fiecare filială judeţeană. Sunt foarte mulţi care mi-au comunicat că se discută de anumiţi preşedinţi de filială judeţene de sistemul de control al votului, vorbindu-se de două sisteme de control al votului: un sistem prin reprezentant şi un sistem prin fotografierea buletinului de vot. (..) Există astfel de discuţii în grupuri restrânse, în conducerile unor filiale care îl susţin pe Florin Cîţu, nu în filialele care mă sprijină pe mine. Votul trebuie exprimat liber, secret. Procedura de organizare a votului trebuie să fie de asemenea natură încât să nu permită controlul votului’, a spus Orban la Palatul Parlamentului.
Pe de altă parte, liderul PNL şi-a exprimat încrederea că Theodor Stolojan va susţine o procedură de vot care să garanteze secretul votului. Orban a menţionat că un eventual control al votului poate fi evitat prin măsuri precum: suspendarea procedurii de vot, eliminarea controlorilor, renunţarea la prezenţa cu telefonul în cabina de vot, absenţa perdelei în cabina de vot, pentru a nu fi posibilă fotografierea buletinului.
‘Eu îndrăznesc să nădăjduiesc că şi minţile mai înfierbântate care încearcă să determine acest control, pentru a-i împiedica pe oameni să voteze cu mine, vor renunţa la această tentativă, pentru că, altfel, noi suntem pregătiţi, la orice fel de control exercitat asupra votului, să luăm atitudine’, a spus el.
În replică, premierul Florin Cîţu a afirmat că va fi menţinut sistemul de vot de la Congresul PNL din 2017.
‘Vom folosi exact – dar exact, la literă – acelaşi sistem de vot care a fost folosit în Congresul din 2017. Nu vom modifica nimic, doar că acum vom avea aceste măsuri de siguranţă pentru sănătate. În rest, Congresul se va desfăşura exact la fel’, a spus el într-o declaraţie susţinută la Palatul Parlamentului, după Consiliul Naţional.