Consilul Național al Audiovizualului (CNA) a lăsat cercetarea televiziunilor și analizează acum conținutul video online care este postat pe YouTube, Facebook sau TikTok, potrivit activenews.ro.
În acest sens, a emis un ordin de eliminare a conținutului ilegal, printre care se enumără și un video postat de Marius Tucă pe YouTube, în care vorbește despre lovitura de stat, prin care BEC a decis să-l elimine pe Călin Georgescu din cursa pentru alegerile prezindențiale.
Decizia de a emite ordinul de eliminare a conținutului ilegal a fost votată de aproape toți membrii, mai puțin de Georgică Severin, numit de PSD în forul audiovizual.
„Democrația a fost călcată în picioare” este titlul clipului publicat de Marius Tucă:
”Bună dimineața, mie tot nu-mi vine să cred cum au dat ăștia lovitura de stat, nu ăștia de la Curtea Constituțională, că ăștia au fost….adică te așteptai de la ei.
Dar cum au dat ăștia de la BEC, niște iluștri anonimi puși să redactezi înainte de a da hotărârea. Au venit așa într-o duminică seara și ne-au tăiat lumina, au tăiat democrația, au tăiat ce mai rămăsese din statul ăsta și așa mafiot.
După ce că era mafiot l-au distrus și p-ăsta, spuneam că marele merit a lui Călin Georgescu e ăla că a demonstrat că regele e gol, că statul e gol, că nu mai are nimic, că toate instituțiile sunt puse să lucreze împotriva cetățeanului, nu în slujba cetățeanului.
Așadar, deci vin niște iluștri anonimi de la BEC seara, așa pe-nserat ca hoții, când se îngână ziua cu noaptea și vin cu o aberație, ei neavând nimic altceva decât de făcut decât să numere niște semnături și să mai verifice două foi și dintr-o dată, în România asta de de pe care și-a luat mâna Dumnezeu, efectiv în momentele astea fiind și spun că nu are voie să candideze Călin Georgescu din nu știu ce cauze invocate de Curtea Constituțională.”
Articolul CNA cere scoaterea clipului în care Marius Tucă a vorbit de „lovitura de stat” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro