Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat, joi, postul Realitatea Plus, cu amenzi de 40.000 de lei şi 15.000 de lei, pe motiv că a încălcat prevederile legislaţiei audiovizuale prin difuzarea unor informaţii şi afirmaţii neprobate, defăimătoare la adresa preşedintelui Klaus Iohannis şi a senatorului PNL Alina Gorghiu.
Întrunit în şedinţă publică, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a sesizărilor primite şi a decis să aplice o amendă de 40.000 de lei postului Realitatea Plus pentru ediţiile din 10 şi 17 octombrie ale emisiunii ‘Culisele statului paralel’, în cadrul cărora au fost aduse acuzaţii preşedintelui Iohannis, unor reprezentanţi ai autorităţilor locale, precum şi firmei Holzindustrie Schweighofer, fără a avea în vedere dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.
La stabilirea sancţiunii s-a reţinut şi încălcarea prevederilor art. 40 alin. (4) şi art. 67 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, precizează CNA, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Propunerea a fost formulată de comun acord de membrii CNA Valentin Jucan, care, iniţial, a propus un cuantum de 50.000 de lei, şi Mircea Toma, care avansase o amendă de 30.000 de lei.
‘Toate acele aşa-zise confuzii, aşa-zise opinii, în construcţia lor şi în aşezarea lor au ca scop formarea unei imagini în rândul publicului de o totală corupţie, de fapte de corupţie, de grup politic infracţional bine organizat, fiindcă sunt luate fragmente şi opinii şi aşa-zise informaţi din presă, dar fără ca cineva să le fi verificat vreo clipă şi ne sunt prezentate ca date certe şi indiscutabile. Pe acest fundament vin opiniile din studio, care sunt mai mult sau mai puţin opinii. Ele sunt, de fapt, acuzaţii care nu sunt probate. Totul pus în ansamblu are scopul de a transmite publicului o idee falsă şi anume că, începând cu preşedintele, din vârful statului, şi până la nivelul Consiliului judeţean, împreună cu toţi cei care au fost menţionaţi în această emisiune, sunt ‘în cârdăşie’, scuzaţi-mi termenul, pentru a fura pădurea românească. Deci asta este ideea cu care rămâne publicul la capăt şi bineînţeles cu nişte amuzante întrebări repetitive ale doamnei Alexandrescu (realizatorul emisiunii) ‘Probe aveţi?’, ‘Probe aveţi?’, ‘Probe aveţi?’. Probe nu au fost, am eu o propunere în baza articolelor pe care le-am enunţat şi anume 50.000′, a spus Jucan.
În opinia sa, o acuzaţie adusă preşedintelui unei ţări ‘se răsfrânge asupra credibilităţii statului în sine’.
‘Preşedintele unei ţări, oricare, are un statut, evident, special. În România, datorită formei de guvernare, preşedintele este cel mai votat om politic din ţară. În momentul în care se aduc nişte acuzaţii preşedintelui ţării şi, da, preşedintele nu trebuie să fie scutit de la aşa ceva dacă, subliniez, dacă aceste acuzaţii sunt foarte, foarte, foarte bine dovedite şi nu doar nişte opinii. În momentul în care vorbeşti despre preşedintele ţării, oricare ar fi, vorbeşti, de fapt, despre întreaga ţară, despre întregul sistem de stat, fiindcă el se află în vârful acestuia, vorbeşti despre reprezentativitatea sa. (…) Orice acuzaţie adusă preşedintelui se răsfrânge asupra instituţiei prezidenţiale şi asupra credibilităţii statului în sine’, a susţinut Valentin Jucan.
La propunerea lui Mircea Toma, CNA a sancţionat cu o amendă de 15.000 de lei postul Realitatea Plus, pentru că în emisiunea ‘Legile puterii’ din 4 octombrie s-au făcut afirmaţii ‘tendenţioase’ la adresa senatorului PNL Alina Gorghiu, iar radiodifuzorul nu a ţinut cont de prevederile art. 47 alin. (4) din Codul audiovizualului.
Potrivit lui Mircea Toma, afirmaţiile la adresa Alinei Gorghiu sunt ‘defăimătoare, (…) genul fiind tratat discriminatoriu, redus la calităţile sexuale’.
‘Prea puţin camuflate glumele. Ne întâlnim cu asemenea glume frecvent în emisiunile de divertisment, dar în cazul ăsta este o reducere foarte gravă adresată unui politician vizibil, ceea ce, dincolo de impactul asupra imaginii persoanei despre care e vorba, a doamnei Alina Gorghiu, este o formă de a consolida discriminarea de gen în societate şi vizibilitatea prin care a fost comisă această formă de defăimare mă face să propun 15.000 de lei amendă’, a spus Toma.
Tot la propunerea sa, CNA a sancţionat cu o somaţie publică postul Realitatea Plus pentru încălcarea dispoziţiilor art. 65 lit. b) în ediţia din 24 septembrie a emisiunii ‘Culisele statului paralel’.
Vicepreşedintele CNA Nicolaie Bălaşa-Sorescu a votat împotriva tuturor celor trei propuneri.
Reprezentantul Realitatea Plus a susţinut că emisiunile s-au bazat pe o serie de articole din presa scrisă şi nu din ‘publicaţii obscure’ sau dintr-o ‘presă îndoielnică’ (Libertatea, G4Media, Naţional, ActiveNews, Capital, Cotidianul, Strict Secret) şi că atât Administraţia Prezidenţială, cât şi celelalte autorităţi publice sau private la care s-au făcut referiri în emisiunile amintite nu au răspuns ‘în termen util’ solicitării postului de a formula un punct de vedere.
‘Ceea ce aş vrea să subliniez este că televiziunea şi radioul, până în acest moment, au o lege care reglementează cum ar trebui să fie lucrurile. (…) Este punctul dumneavoastră de vedere, noi considerăm că au fost încălcate articolele pe care le-aţi auzit din legislaţia audiovizuală, fiecare are punctul lui de vedere. Le respectăm în continuare, vă doresc succes’, a afirmat preşedintele CNA, Cristina Pocora.
În aceeaşi şedinţă, CNA a sancţionat cu o amendă de 5.000 de lei postul România TV deoarece, la difuzarea ştirii cu titlul ‘Noua ordine mondială, impusă prin violenţe de stradă’ în cadrul jurnalului informativ ‘Ştirile România TV’ din data de 7 iulie, radiodifuzorul nu a respectat prevederile art. 64 alin. (1) lit. b) şi nici pe cele ale art. 65 lit.) e din Codul audiovizualului. Emisiunea a fost rediscutată la propunerea lui Mircea Toma, după ce membrii CNA respinseseră o altă propunere a sa de sancţionare a postului cu o amendă de 50.000 de lei.