Consiliul Naţional al Audiovizualului a amendat marţi postul România TV cu 5.000 de lei din cauza încălcării Deciziei privind desfăşurarea în audiovizual a campaniei electorale prin difuzarea unor afirmaţii ale Dianei Şoşoacă, membru AUR, şi ale fostului realizator tv Mădălin Ionescu referitoare la pandemia de COVID. Potrivit Consiliului, prin difuzarea unor afirmaţii ale Dianei Şoşoacă, membru AUR, şi ale fostului realizator tv Mădălin Ionescu referitoare la pandemia de COVID, în emisiunile ‘România de poveste’ şi ‘România Exclusiv’, difuzate 21 noiembrie, postul România TV nu a respectat dispoziţiile art. 9 lit. a), c) şi e) din Deciziei CNA privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor. Conform dispoziţiilor amintite ‘Realizatorii şi moderatorii emisiunilor şi dezbaterilor electorale au următoarele obligaţii: a) să fie imparţiali; c) să formuleze clar întrebările, fără a fi tendenţioase sau părtinitoare e) să intervină atunci când, prin comportamente sau exprimări, invitaţii încalcă dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2). CNA precizează într-un comunicat transmis AGERPRES că România TV a încălcat şi prevederile art. 65 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare; în cazul în care invitaţii nu se conformează solicitărilor, moderatorul poate decide întreruperea microfoanelor acestora sau oprirea emisiunii, după caz’. Amenda a fost propusă de Dorina Rusu, membru CNA, cea care a făcut sesizarea către Consiliu. ‘Aţi observat, da? Acum cinci minute spunea că nimeni din jurul ei, absolut nimeni, nu s-a îmbolnăvit de niciun COVID, iar acum spune că toţi cei care s-au îmbolnăvit de COVID dintre cunoscuţii ei şi prietenii ei s-au vindecat’, a spus, Radu Herjeu, membru CNA. Dorina Rusu s-a referit şi la afirmaţiile lui Mădălin Ionescu. ‘Explică el de ce. El ştie şi tratamente. Cum plătesc oamenii ca să se declare morţi de COVID… (…) Şi mie mi se pare culmea ironiei, că, după aceste două emisiuni care au fost una după alta, a venit spotul Guvernului. Exact după ce a terminat Mădălin Ionescu de vorbit, a venit spotul Guvernului cu izolarea, cu spălatul pe mâini, cu nu ştiu ce. A fost foarte caraghios’, a spus Dorina Rusu. Reprezentantul România TV pe lângă CNA, Roxana Niculescu, a remarcat că ‘doamna Şoşoacă a fost prezentă în emisiunile de dezbatere electorală şi a fost prezentă în ştirile electorale mai puţin decât alţi candidaţi ai altor partide’. ‘Nu a fost prezentă în emisiunile de promovare electorală. Nu aţi văzut-o în niciuna. Ceea ce aţi văzut în acea zi de sâmbătă, la orele 13,00, 14,00 şi 15,00, erau ştiri despre protest. Dacă vreţi să le consideraţi ştiri electorale, puteţi să le consideraţi ştiri electorale’, a spus Niculescu. Ea a subliniat că emisiunea a avut 50 de minute, iar afirmaţiile celor doi invitaţi erau singulare. ‘Acolo a fost o emisiune de 50 de minute. Fiţi convinşi că toţi ceilalţi invitaţi au pledat şi pentru purtarea măştii şi pentru tratament şi pentru carantină şi pentru tot ceea ce trebuie. Nu suntem o redută împotriva măştii. Doamne fereşte’, a spus reprezentanta România TV. În opinia lui Radu Herjeu, afirmaţiile Dianei Şoşoacă sunt ‘de un extremism rar’. ‘Când spui că ‘Mor pentru că îi omoară tratamentul lui Tătaru’, Simona a reacţionat. Afirmaţia lui Şoşoacă a fost ‘Ăla e criminalul şef, împreună cu Arafat’. Roxana, încă o dată, asta e o afirmaţie de un extremism rar, destul de rar, din fericire, auzit pe posturile tv. La aia trebuia să reacţioneze în primul rând’, a spus Herjeu. El a mai remarcat şi afirmaţiile lui Mădălin Ionescu. ‘Eu, ca om, mă întreb, ce background are Mădălin Ionescu pentru a fi lăsat, totuşi, să vorbească, minute în şir, despre o problemă serioasă. Eu vă spun că minte, spun că nu are dreptate’, a spus Radu Herjeu. CNA a analizat marţi rapoartele de monitorizare privind modul în care a fost reflectată în spaţiul audiovizual cea de-a treia săptămână din campania electorală pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2020. În perioada 20 – 26 noiembrie au difuzat emisiuni destinate campaniei electorale 18 posturi de televiziune şi 7 posturi de radio cu acoperire naţională. Constatând încălcări ale dispoziţiilor Deciziei CNA nr. 603 din 21.10.2020 privind regulile de desfăşurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2020, membrii Consiliului au mai aplicat următoarele sancţiuni: somaţii publice postului Antena 3 pentru încălcarea prevederilor art. 9 lit. a) şi postului B1 TV pentru nerespectarea aceloraşi dispoziţii şi a prevederilor art. 8 alin. (4). În aceeaşi şedinţă, Consiliul a analizat rapoartele întocmite de Direcţia Control pentru modul în care posturile locale şi regionale au reflectat cea de-a doua săptămână din campania electorală. În perioada 13 – 19 noiembrie au difuzat emisiuni destinate campaniei electorale 268 de posturi regionale şi locale (130 de posturi TV şi 138 de posturi radio. Pentru nerespectarea legislaţiei campaniei electorale, CNA a aplicat câte o somaţie publică următoarelor posturi: Argeş TV (Piteşti, Argeş) şi Erdely TV (Tg. Mureş); Balada TV (Bistriţa, Bistriţa Năsăud) şi Unirea FM (Alba Iulia); societăţii Clever Media Network SRL/Looksport+/Looksport+HD din Cluj-Napoca.