Un număr de 32.625 de doze de vaccin Pfizer, Moderna, AstraZeneca şi Johnson&Johnson au fost administrate în ultimele 24 de ore, dintre care 6.616 reprezintă prima doză, 9.357 – doza a doua şi 16.652 – doza a treia, a informat, joi, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Potrivit CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID, în 27 decembrie 2020, au fost administrate 15.542.383 doze de vaccin pentru 7.875.185 persoane, 7.697.912 primind schema completă şi 1.855.178 imunizându-se cu doza a treia.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate patru reacţii adverse, toate de tip general.
În total, de la debutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 19.607 de reacţii adverse la vaccinurile anti-COVID, 2.128 de tip local şi 17.479 de tip general.