Free Porn
xbporn
Acasă55CNCD: Ministerul Educaţiei - amendă 10.000 de lei; a eliminat o bursă...

CNCD: Ministerul Educaţiei – amendă 10.000 de lei; a eliminat o bursă de ajutor social pentru elevi

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a sancţionat, miercuri, Ministerul Educaţiei Naţionale cu o amendă de 10.000 de lei, din cauza eliminării bursei de ajutor social acordate elevilor care învaţă într-o unitate şcolară aflată într-o altă localitate decât cea de domiciliu.

‘Fapta Ministerului Educaţiei Naţionale prin care a eliminat acordarea bursei de ajutor social elevilor care învaţă într-o unitate şcolară aflată într-o altă localitate decât cea de domiciliu constituie faptă de discriminare potrivit art. 1 alin. (2) lit. e., art. 2 alin. (1), alin. (3), art. 10 lit. h, art. 11 alin. (1). Se sancţionează cu amendă contravenţională în cuantum de 10.000 de lei Ministerul Educaţiei Naţionale, se stabileşte un termen de monitorizare de 6 luni pentru eliminarea faptei de discriminare’, precizează CNCD, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Hotărârea de constatare a fost adoptată cu unanimitate de voturi (8) a celor prezenţi, sancţiunea a fost stabilită cu 5 voturi ‘pentru’ şi 3 ‘împotrivă’.

Bursa socială pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate a fost eliminată de Ministerul Educaţiei, în septembrie, prin intermediul unui ordin de ministru semnat de Sorin Cîmpeanu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks