Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat lista ţărilor cu risc ridicat pentru care se impune intrarea în carantină a persoanelor care revin în România din aceste state, stabilind că Bulgaria, Norvegia, Lituania, Slovenia, Bermuda, Sri Lanka şi Guernsey intră în zona roşie.
Totodată, prin HCNSU 68 în zona galbenă au intrat din zona roşie, în urma scăderii incidenţei: Portugalia, Libia, Liban, Tunisia, Mauritius, Monaco, Islanda, Bahamas şi Curaçao; din zona verde, în urma creşterii incidenţei: Germania, Croaţia, Letonia, Grenada, Barbados, Insulele Virgine Britanice, Capul Verde, Montserrat şi Bonaire, Saint Eustatius şi Saba.
De asemenea, în zona verde au intrat: Emiratele Arabe Unite, Gibraltar şi Honduras.