AcasăStiri generaleCNSU a aprobat exceptarea de la măsura carantinei a persoanelor care sosesc...

CNSU a aprobat exceptarea de la măsura carantinei a persoanelor care sosesc în România din Ucraina

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, printr-o nouă hotărâre, exceptarea de la măsura carantinei a persoanelor care sosesc în România din Ucraina, indiferent dacă vin direct din această ţară sau tranzitează Republica Moldova.

Astfel, prin HCNSU nr.9 se modifică şi completează Hotărârea CNSU nr. 6/2022 privind procedura de aprobare a regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor, în sensul exceptării de la măsura carantinei a persoanelor care ajung în România din Ucraina, indiferent dacă sosesc direct din Ucraina sau tranzitează Republica Moldova.

Măsura a fost adoptată ţinând cont de degradarea situaţiei de securitate din Ucraina şi creşterea însemnată a numărului de persoane care au intrat în România prin punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, precum şi cele care se află în punctele de trecere a frontierei şi intenţionează să intre pe teritoriul naţional.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks