Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, marţi, aprobarea repatrierii cetăţenilor români aflaţi în Regatul Maroc.
Conform Hotărârii 109, aceasta se va face inclusiv prin activarea Mecanismul European pentru Protecţie Civilă, ca urmare a suspendării tuturor zborurilor directe cu această destinaţie.
Pentru punerea în executare a acestor prevederi, se abilitează Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM, să întreprindă măsurile din competenţă, se menţionează în document.
Totodată, costurile vor fi asigurate din bugetul de stat, de la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prin bugetele ministerelor implicate şi prin Mecanismul European pentru Protecţie Civilă, precizează CNSU.
Marţi, Ministerul Afacerilor Externe informa că, în contextul deciziei autorităţilor marocane de suspendare a zborurilor comerciale cu destinaţia Maroc, ca urmare a noii variante de coronavirus, Ambasada României la Rabat gestionează situaţia a 72 de turişti români ale căror curse au fost anulate de către companiile aeriene la care aceştia aveau rezervări.
Ambasada României la Rabat a efectuat, în regim de urgenţă, demersuri pentru identificarea unor zboruri alternative de deplasare spre ţară, eforturi care continuă şi în prezent.
‘De asemenea, misiunea diplomatică se află în dialog permanent cu cetăţenii români afectaţi şi autorităţile locale şi acordă asistenţă consulară, conform competenţelor şi cu respectarea măsurilor adoptate de autorităţile statului de reşedinţă în contextul pandemiei de COVID-19’, mai preciza ministerul.