Cofinanţarea Primăriei Piatra-Neamţ pentru trei proiecte de mobilitate urbană cu finanţare europeană a crescut de aproape 30 ori, din cauza majorării preţurilor la utilităţi şi materii prime şi a întârzierilor licitaţiilor şi execuţiei.
Primarul Andrei Carabelea a explicat, joi, într-o conferinţă de presă, că documentaţia de avizare a lucrărilor la cele trei proiecte, realizată în anul 2018, prevedea o valoare totală de 57,5 milioane lei. Contribuţia primăriei era de 2%, ceea ce însemna mai puţin de 1,2 milioane lei.
La începutul acestui an, în urma revizuirii documentaţiei de avizare a lucrărilor s-a ajuns la o valoare totală de 70 milioane lei. Valoarea cofinanţării a crescut la aproape 14 milioane lei, pentru că finanţarea europeană a rămas aceeaşi din proiectul aprobat în 2018.
Primarul a precizat că majorarea valorii proiectelor a rezultat în urma degradării stării de viabilitate a drumurilor ce sunt supuse modernizării şi a unor lucrări suplimentare care nu erau cuprinse în documentaţia iniţială.
Pentru că pe unul dintre proiecte nu a existat nici un ofertant la licitaţia organizată în septembrie 2021, primarul Andrei Carabelea a solicitat proiectantului o actualizare a devizelor pe toate cele trei coridoare de mobilitate. Astfel s-a ajuns la o nouă majorare a valorii totale a celor trei proiecte şi implicit o majorare a contribuţiei primăriei la aproape 35 milioane lei.
‘Avem din nou modificări ca urmare a identificării unor creşteri de preţuri care se regăsesc în noile devize. Dacă la valoarea iniţială, proiectele de modernizare a celor trei coridoare de mobilitate ar fi costat în total 57,5 milioane lei – din care 2% contribuţia municipiului – prin revizuirea documentaţiei de atribuire a lucrărilor de investiţie am ajuns la 70 milioane lei. Astăzi constatăm că valoarea modernizării celor trei coridoare de mobilitate ajunge la 90 milioane lei, din care vom avea o valoare nerambursabilă de aproximativ 55 milioane lei iar contribuţia municipiului urcă la 34,5 milioane lei’, a explicat primarul municipiului Piatra-Neamţ.
Edilul a adăugat că proiectele vor fi implementate, iar cofinanţarea va fi asigurată printr-un credit pe care urmează să îl contracteze primăria.
‘Este o investiţie în modernizarea şi creşterea calităţii vieţii, pe termen lung. Efortul municipiului este de 35 milioane lei pentru a absorbi peste 170 milioane lei pe toate cele şapte proiecte. Vom avea co-finanţarea, avem o strategie în acest sens. În aprilie 2021 am cerut acordul consiliului local pentru un credit de finanţare pentru costurile neeligibile pe proiecte. Am folosit acest acord ca o plasă de siguranţă. Anul acesta ne-am descurcat să implementăm proiectele într-un ritm accelerat fără să apelăm la acest împrumut. Având în vedere noile date, se impune să abordăm acest împrumut pentru acoperirea acestor cheltuieli’, a mai spus edilul Andrei Carabelea.
Cele trei proiecte de mobilitate urbană finanţate cu fonduri europene au ca termen de finalizare sfârşitul anului 2023.
City-managerul Vlad Moscalu a explicat că proiectele reprezintă baza pentru viitoarele solicitări de finanţare prin Programul Operaţional Regional 2021 – 2027.
Caietele de sarcini pentru cele trei proiecte de mobilitate urbană vor fi completate cu valorile actualizate şi în maxim două săptămâni ar urma să fie organizate licitaţiile de atribuire a lucrărilor.