Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul de decorare a comandantului de navă Bogdan Rusu, care a salvat vieţile unor navigatori în Golful Mexic. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a conferit Ordinul ‘Virtutea Maritimă’ în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili, comandantului Bogdan Rusu în semn de ‘apreciere pentru profesionalismul şi curajul manifestate în cadrul operaţiunii solitare de salvare a patru marinari aflaţi pe un velier în Golful Mexic, în timpul furtunii tropicale Sally, precum şi pentru înalta sa ţinută morală’. Evenimentul a avut loc pe 13 septembrie, la aproximativ 68 de mile vest de Clearwater, pe coasta Statelor Unite ale Americii. Pe 18 septembrie, directorului CERONAV, Ovidiu Cupşa, a declarat pentru AGERPRES că Bogdan Rusu va fi propus pentru acordarea Premiului ‘Bravery at Sea’, conferit de Organizaţia Maritimă Internaţională, după ce a salvat vieţile celor patru navigatori.