AcasăStiri generaleComemorare Pogrom/ Orban: Pogromul de la Iaşi este lecţia amară a unei...

Comemorare Pogrom/ Orban: Pogromul de la Iaşi este lecţia amară a unei istorii care nu trebuie uitată

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat miercuri că Pogromul de la Iaşi este lecţia amară a unei istorii care, deşi se îndepărtează de noi, nu trebuie uitată.

Plenul reunit al Parlamentului comemorează, pentru prima dată în istoria sa, într-o şedinţă solemnă, victimele Pogromului de la Iaşi, din iunie 1941.

‘Într-o astfel de zi cred că trebuie să ne punem umanitatea, compasiunea, inima şi mintea deopotrivă la încercare pentru a înţelege semnificaţia comemorării pe care o săvârşim astăzi. Vorbesc despre umanitate şi despre inimă pentru că dincolo de dimensiunea cumplită a cifrelor, peste 14.000 de victime, dincolo de cinismul ordinelor şi de cruzimea faptelor, stă istoria dureroasă a celor care nu au supravieţuit, dar şi a celor care au trăit o viaţă amintindu-şi calvarul la care au fost supuşi fără vină chiar de către statul care ar fi trebuit să-i apere’, a spus Orban în plenul reunit al Parlamentului.

El a adăugat că întrebarea pe care trebuie să o purtăm mereu cu noi este ‘cum se poate ca o societate democratică să se prăbuşească în abisul inumanităţii’.

‘Numai punându-ne această întrebare putem evita să ne întoarcem în timp şi să repetăm astfel de crime. Vorbim astăzi în Parlamentul României, în instituţia centrală a democraţiei noastre, despre Pogromul de la Iaşi. Suntem obligaţi să ne punem această întrebare, pentru că avem o răspundere esenţială în împiedicarea oricărui derapaj asemănător. Pogromul de la Iaşi înseamnă şi o bornă pe calea falimentului moral din acei ani, o societate care a îngăduit ca populaţia evreiască să devină ţinta persecuţiilor sistematice, a excluziunii, violenţelor şi umilinţelor cotidiene, iar în ultimă instanţă, a genocidului. Este lecţia amară a unei istorii care, deşi se îndepărtează de noi, nu trebuie uitată. Dimpotrivă, avem datoria de a păstra şi transmite amintirea vie a acestui tragic episod deoarece el reprezintă un avertisment venit din trecut, a cărui importanţă o măsurăm astăzi şi mai bine, când vedem ce ravagii politice şi morale provoacă intoleranţa, rasismul, xenofobia, răspândirea în masă, cu viteza pe care o asigură internetul, a urii alimentate de ignoranţă, de frustrări şi resentimente’, a afirmat acesta.

Orban a menţionat că uitarea istoriei, mai ales uitarea Holocaustului, nu trebuie permisă pentru a nu îngădui repetarea unor astfel de tragedii.

‘A fost nevoie de mult timp pentru ca adevărul acelor ani, în care sute de mii de evrei şi romi români şi-au pierdut viaţa, să fie recuperat şi rostit în România democratică. Au fost decenii în care acest adevăr a rămas ascuns mai întâi sub minciuna şi laşitatea guvernanţilor, apoi sub ţesătura de minciuni şi ipocrizie a regimului comunist. Democraţia, toleranţa, solidaritatea sunt valori ameninţate astăzi în multe ţări, chiar cu tradiţie şi experienţă democratică îndelungate. Educaţia generaţiilor noi, comemorarea sinceră a tragediilor de acum 80 de ani, pronunţarea adevărului, oricât de dur se dovedeşte, sunt mijloacele prin care trebuie să împiedicăm viitorul să fie dominat de ură, de şovinism, de antisemitism, de rasism şi xenofobie’, a mai spus el. AGERRPES/(A – autor: Dana Piciu, editor: Florin Marin)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks