AcasăStiri generaleComemorarea victimelor Holocaustului/ Enache: Nu putem permite ca acţiuni discriminatorii, antisemite, rasiste...

Comemorarea victimelor Holocaustului/ Enache: Nu putem permite ca acţiuni discriminatorii, antisemite, rasiste şi intolerante să continue să existe

Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Marian Enache, a transmis, duminică, de Ziua Naţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, că nu putem fi martorii repetării ‘acestui coşmar din istoria umanităţii’ şi nu putem permite ca acţiuni discriminatorii, antisemite, rasiste şi intolerante să continue să existe.

‘Comemorăm astăzi (duminică – n.r.) ceea ce a constituit un regretabil episod al trecutului nostru. Un moment de rememorare pentru noi toţi, cu obligaţia morală şi umană de a ‘nu uita’ şi de a ne asigura că asemenea tragedii nu se vor mai repeta. Putem edifica o lume mai bună, asumându-ne conştient şi sincer adevărul despre istoria noastră, evocând memoria acestor tragedii şi onorând supravieţuitorii. Nu putem fi martorii repetării acestui coşmar din istoria umanităţii, nu putem asista impasibili, nu putem permite ca acţiuni discriminatorii, antisemite, rasiste şi intolerante să continue să existe’, a afirmat Marian Enache, citat într-un comunicat al CCR transmis AGERPRES.

E adaugă că educarea tinerei generaţii în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale reprezintă şansa instituţiilor de a consolida statul de drept şi societatea democratică.

‘În memoria tuturor acelor vieţi nevinovate curmate, educarea tinerei generaţii în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi al respectului valorii intrinseci a persoanei umane care definesc, de altfel, umanitatea, dar şi comemorarea şi cercetarea Holocaustului sunt datoriile noastre contemporane şi şansa instituţiilor de a consolida statul de drept şi societatea democratică. Avem obligaţia ca, prin instrumentele legislative şi instituţionale, prin colaborarea cu societatea civilă, să prevenim şi să sancţionăm promovarea discursului urii şi orice manifestări de intoleranţă, indiferenţă, antisemitism şi xenofobie’, spune preşedintele CCR.

Potrivit acestuia, ‘un nou pogrom’ ar distruge umanitatea, iar în această zi putem şi avem responsabilitatea de a reflecta cu privire ‘la urmările tragice ale extremismului ce ar submina modelul de civilizaţie al democraţiei’.

‘Privind spre viitor, să ne angajăm să construim o lume mai bună, întemeiată pe înţelegere, toleranţă, empatie, demnitate şi libertate, fără a uita lecţiile trecutului întunecat! Transmit întreaga mea compasiune pentru suferinţele trăite victimelor Holocaustului şi familiilor acestora din România!’, conchide Enache.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks