AcasăPoliticaComisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, despre aderarea României și Bulgariei...

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: Am în continuare ca obiectiv să avem această decizie în acest an

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, şi-a exprimat marţi speranţa că până la finalul anului va fi luată o decizie pozitivă cu privire la aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.

”Am avut recent o misiune de informare în Bulgaria, care a fost cu adevărat reuşită. Voi folosi acest prilej pentru a vorbi despre acest lucru şi despre cât de bine pregătite sunt ambele ţări – atât România, cât şi Bulgaria – pentru a adera la spaţiul Schengen şi am în continuare ca obiectiv să avem această decizie în acest an”, a declarat Ylva Johansson înaintea reuniunilor miniştrilor de interne din Uniunea Europeană, ce are loc la Bruxelles.

În reuniunea de marţi a miniştrilor de interne din UE nu va mai avea loc un vot privind aderarea României la Schengen, aşa cum figura pe agenda iniţială, ci doar o discuţie privind situaţia la zi a acestui dosar, conform ordinii de zi actualizate pe 1 decembrie.

Surse guvernamentale de la Bucureşti au anunţat săptămâna trecută că România nu va cere un vot la Consiliul JAI din 4-5 decembrie şi că există discuţii privind organizarea unui Consiliu JAI extraordinar spre finalul lunii decembrie, unde ar urma să se analizeze aderarea României la Schengen în două etape, prima fiind cu intrarea frontierelor aeriene în spaţiul european de liberă circulaţie, din martie 2024.

Sursa: AGERPRES

Articolul Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, despre aderarea României și Bulgariei la Schengen: Am în continuare ca obiectiv să avem această decizie în acest an apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks