Comisia Europeană a aprobat marţi un contract cu compania farmaceutică europeană CureVac, care prevede achiziţionarea iniţială a 225 de milioane de doze în numele tuturor statelor membre ale UE, plus o opţiune de a solicita până la 180 de milioane de doze suplimentare, care urmează să fie furnizate odată ce vaccinul societăţii se va dovedi a fi sigur şi eficace împotriva COVID-19. Este al cincilea acord al UE de cumpărare în avans a unui vaccin împotriva coronavirusului, după contractele semnate cu AstraZeneca, Sanofi-GlaxoSmithKline, Janssen Pharmaceutica NV şi BioNtech-Pfizer. În acelaşi scop, executivul comunitar poartă discuţii preliminare şi cu compania americană Moderna. Acest portofoliu diversificat de vaccinuri va asigura faptul că Europa este bine pregătită pentru campania de vaccinare de îndată ce vaccinurile se vor dovedi a fi sigure şi eficace, iar statele membre pot decide şi să doneze vaccinul unor ţări cu venituri medii şi inferioare sau să îl redirecţioneze către alte ţări europene, precizează Comisia Europeană pe site-ul său. Potrivit preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ”Comisia a asigurat, până în prezent, cel puţin 1,2 miliarde de doze şi îşi îndeplineşte angajamentul de a asigura un acces echitabil la vaccinuri sigure, eficace şi la preţuri accesibile, nu numai pentru cetăţenii din UE, ci şi pentru persoanele cele mai sărace şi mai vulnerabile din lume”. Majoritatea acestor vaccinuri potenţiale se află într-o fază avansată a trialurilor clinice, rezultatele acestora, preconizate a fi pozitive, vor fi confirmate prin acordarea unei autorizaţii, după care vaccinurile vor fi distribuite rapid şi vor contribui la stoparea pandemiei. CureVac, o societate europeană cu sediul în Germania, a semnat, la 6 iulie, un acord de împrumut în valoare de 75 de milioane EUR cu Banca Europeană de Investiţii, pentru crearea şi producerea pe scară largă a unor vaccinuri, incluzând un potenţial vaccin împotriva COVID-19. CureVac are rol de pionierat în crearea unei clase complet noi de vaccinuri bazate pe ARN mesager (ARNm), transportat în celule de nanoparticule lipidice. Platforma vaccinului a fost dezvoltată în cursul ultimilor zece ani. Principiul de bază constă în utilizarea acestei molecule drept cărăuş informaţional cu ajutorul căruia organismul însuşi poate produce propriile substanţe active pentru a combate diverse boli. Comisia Europeană a luat decizia de a sprijini acest vaccin pe baza unei evaluări ştiinţifice temeinice a tehnologiei utilizate, a experienţei companiei în crearea de vaccinuri şi a capacităţii sale de producţie pentru a aproviziona întreaga UE. În schimbul dreptului de a cumpăra un anumit număr de doze de vaccin într-un anumit interval de timp, Comisia finanţează o parte din costurile iniţiale suportate de producătorii de vaccinuri sub forma unor acorduri de cumpărare în avans. Finanţarea acordată este considerată un acont pentru vaccinurile care vor fi cumpărate efectiv de statele membre. Comisia Europeană s-a angajat să asigure faptul că orice persoană care are nevoie de vaccin îl obţine efectiv, oriunde în lume, nu doar în Europa. Nimeni nu va fi în siguranţă până când nu vom fi cu toţii în siguranţă. Acesta este motivul pentru care Comisia a confirmat interesul ei de a participa la mecanismul COVAX, iniţiativa de acces echitabil la vaccinurile împotriva coronavirusului la preţuri accesibile, oriunde în lume.