AcasăPoliticaComisia Europeană a interzis României să redeschidă capacităţile pe cărbune în caz...

Comisia Europeană a interzis României să redeschidă capacităţile pe cărbune în caz de criză energetică

Comisia Europeană a cerut României, sub șantajul banilor din PNRR, să abroge prevederea legislativă prin care capacitățile pe cărbune puteau fi redeschise în caz de criză energetică. Cu alte cuvinte, dacă sistemul energetic național intră în colaps, rămânem în blackout. Și asta în timp ce Germania continuă să redeschidă și să construiască centrale pe cărbune. Guvernul Ciucă s-a conformat, cu obediență, punând în pericol întregul sistem energetic, scrie national.ro.

Germania își tot deschide capacități de producție pe cărbune, Bulgaria a transmis că nu poate renunța la cărbune și a cerut modificarea PNRR, Polonia produce pe cărbune aproape toată energia în bandă, în timp ce România nu a crâcnit la ordinele Comisiei Europene și a decis să închidă, în iunie, 600 MW pe cărbune, fără a pune nimic în loc. Mai mult, tot la ordinul Comisiei Europene, care a și condiționat a doua tranșă de bani din PNRR de acest lucru, România și-a semnat actul de sinucidere energetică, abrogând din lege posibilitatea redeschiderii producției pe cărbune sau a amânării închiderilor programate prin PNRR în caz de criză energetică. În actul de trădare a intereselor naționale a fost invocată solicitarea din 8 martie 2023 a Comisiei Europene. Ceea ce nimeni nu a făcut pentru România, nici ministrul Energiei și nici altcineva din Guvernul Ciucă, a fost să se facă demersuri și presiuni pentru susținerea intereselor naționale legate de siguranța sistemului energetic. Mai ales că România este departe de primele locuri ale statelor din UE cu emisii de carbon ridicate.

”Comisia Europeană, prin comunicarea din data de 8 Martie 2023, a solicitat abrogarea articolului 19 din OUG 108/2022 privind decarbonizarea sectorului energetic, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 334/2022, cu modificările și completările ulterioare, și a exploatărilor miniere aferente acestora, până la data de 1 octombrie 2023 în caz contrar jalonul 114 din cadrul Cererii de plată 2 fiind considerat neîndeplinit cu consecința de a nu acorda României plata a 700 milioane de euro”, se arată în nota de fundamentare a hotărârii de guvern, care a trecut pe șest în ultima ședință a Executivului.
Potrivit articolului 19 din Hotărârii Guvernului nr. 1573/2022 privind aprobarea amânării închiderii unor capacități energetice cu funcționare pe lignit și a exploatărilor miniere aferente acestora, abrogat de Executiv printr-un act normativ, în situaţie de criză energetică, Guvernul României, la propunerea Ministerului Energiei, putea, prin hotărâre, să aprobe amânarea închiderii unor capacităţi energetice cu funcţionare pe cărbune şi a exploatărilor miniere aferente sau repornirea grupurilor energetice închise şi a exploatărilor miniere aferente.
Mai mult, potrivit Ordonanței de Urgență nr.12/2023, publicată deja în Monitorul Oficial, se amână scoaterea din exploatare/serviciu a 660 MW de capacități de producere a energiei electrice pe bază de lignit și se trec în conservare pe o perioadă de 3 ani sau se scot din exploatare, începând cu luna iunie 2023. Mai pe înțelesul tuturor, amânarea este de fapt închidere și vânzare la fier vechi a celor două grupuri energetice de la Complexul Energetic Oltenia.

Articolul Comisia Europeană a interzis României să redeschidă capacităţile pe cărbune în caz de criză energetică apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks