Comisia Națională a României pentru UNESCO a organizat o dezbatere privind conturarea noului Cadru Global UNESCO pentru educație culturală și artistică. La eveniment au participat Raluca Turcan, ministra Culturii și Ligia Deca, ministra Educației.
Raluca Turcan: „Salut inițiativa UNESCO de dezvoltare a unui nou Cadru pentru Educație Culturală și Artistică, demers care are drept obiectiv adaptarea principiilor educației pentru și prin cultură la provocările și oportunitățile lumii actuale”.
„Educația pentru cultură și arte nu poate fi realizată de o singură instituție. Este un demers multisectorial. Susținem parteneriatul instituțiilor din domeniul educației cu instituțiile culturale, dar la fel de important este și ca instituțiile culturale să devină pro-active în oferirea unor experiențe de educație culturală și artistică, relevante și de calitate”, a spus liberala.
Liberala a mai subliniat importanța implicării mediului guvernamental și asociativ în cadrul procesului de consultare publică privind educația prin și pentru cultură și artă. „Dezbaterea de astăzi și demersurile viitoare derulate de CNR UNESCO, cu implicarea activă a ministerelor Educației și Culturii, dar și a societății civile, vor crea în România acele oportunități pe care le dorim pentru copiii noștri nu doar în calitatea noastră de decidenți, ci și de părinți”, a declarat ministra Culturii.
De asemenea, Ligia Deca, ministra Educației a punctat că „ne aflăm într-un moment în care se conturează forma finală a Profilului de formare al absolventului, la capătul perioadei de consultare publică. Dobândirea competenței de sensibilizare și exprimare culturală cuprinsă în acest instrument-busolă pentru întreaga reformă curriculară va fi susținută prin programe naționale, precum „O carte pentru fiecare” sau „Vouchere culturale pentru elevi”, prevăzute în noua Lege a învățământului preuniversitar”.
„Dincolo de inițiative legislative, contez pe efortul comun de orientare a activităților de educație și formare spre fiecare dintre domeniile esențiale în dezvoltarea copiilor. Să depășim abordările fragmentate și să extindem colaborarea dintre școală și actorii relevanți pentru educație, spre binele fiecărui copil”, a transmis ministra Educație.
Articolul Comisia Națională a României pentru UNESCO a organizat o dezbatere privind conturarea noului Cadru Global UNESCO pentru educație culturală și artistică apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro