AcasăStiri generaleComisia parlamentară pe legile Justiţiei/Stelian Ion insistă ca votul final să se...

Comisia parlamentară pe legile Justiţiei/Stelian Ion insistă ca votul final să se dea după avizul Comisiei de la Veneţia

Deputatul USR Stelian Ion a solicitat joi, la reluarea dezbaterilor în Comisia specială parlamentară pentru legile Justiţiei, prelungirea termenului de raport până la primirea avizului Comisiei de la Veneţia.

‘Eu cred că graba strică treaba. Dacă nu avem şi acel element foarte important, pe care să îl avem drept reper, şi anume avizul Comisiei de la Veneţia în discuţiile din cadrul acestei comisii şi ulterior din plenul Senatului înainte de a da votul final, înseamnă că, pur şi simplu, încălcăm, pe de o parte, promisiunea făcută în programul de guvernare, iar, pe de altă parte, înseamnă că nu punem preţ absolut pe aceste opinii ale Comisiei de la Veneţia. Vă reamintesc faptul că de la nivelul comisarului european pe Justiţie s-a transmis acest mesaj de a aştepta acel aviz. Nu mai suntem ţinuţi la Camera decizională de acel termen de care eram ţinuţi legat de adoptarea tacită la Camera Deputaţilor. Putem da raport şi putem să adoptăm legea oricând considerăm că e potrivit să o facem. Legea nu mai trece tacit, deci nu mai aveţi acest argument că, dacă nu adoptăm acum la Senat, trece tacit. Aşa încât închid aici, punând accentul pe necesitatea obţinerii acestui aviz’, a transmis deputatul.

În replică, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi-a exprimat convingerea că se vor găsi toate soluţiile pentru ca acest proces legislativ care se apropie de final să corespundă intereselor instituţiilor din sistemul judiciar, ale cetăţenilor şi ale parlamentarilor, iar, la final, actele normative să aibă o formă care să fie evaluată pozitiv inclusiv de Comisia de la Veneţia.

‘Sunt absolut convins că, de la şedinţă la şedinţă, legile vor căpăta o formă din ce în ce mai rafinată. Este un proces legislativ început în urmă cu 10 luni şi care se apropie de final aici, în Parlament. Prin urmare, îmi exprim totala încredere că în Parlament se vor găsi toate soluţiile ca să amenajăm şi interesele instituţiilor din sistemul judiciar şi ale cetăţenilor şi viziunile parlamentarilor şi să avem o formă care, în final, să fie evaluată pozitiv inclusiv de Comisia de la Veneţia. Dacă totuşi există recomandări ale Comisiei de la Veneţia, nu înseamnă că neapărat ele trebuie să fie urmate de modificări legislative, nu ştim cum ar arăta aceste avize, aceste recomandări. Haideţi să privim lucrurile în raport cu realitatea şi nu în raport cu o paradigmă care e construită să pară cumva că Guvernul se grăbeşte, că face ceva pe ascuns, că face ceva fără ştirea Comisiei Europene, nici vorbă de aşa ceva. Ieri am avut consultări cu Comisia Europeană, e un proces continuu, făcut transparent după toate regulile şi pe care sunt convins că Parlamentul o să-l ducă la bun sfârşit’, a susţinut Predoiu.

Preşedintele Comisiei speciale pentru legile Justiţiei, liberalul Gabriel Andronache, a precizat că solicitarea scrisă a grupului parlamentar USR de prelungire a termenului de raport până la primirea avizului Comisiei de la Veneţia este de competenţa Biroului permanent al Senatului.

‘Prin cerere scrisă, grupul parlamentar USR a transmis comisiei solicitarea de a prelungi termenul de raport care urmează a fi emis de către Comisia specială comună pentru examinarea iniţiativelor legislative până la primirea avizului Comisiei de la Veneţia. Sub aspect procedural, fac precizarea că nu este în competenţa comisiei să prelungească termenele de raport sau termenul de depunere a amendamentelor, competenţa revenind cu privire la această solicitare Biroului permanent al Senatului. Din această perspectivă, nu pot supune la vot solicitarea colegilor de la USR, pentru că nu este regulamentară chestiunea aceasta’, a punctat Andronache, la dezbaterea proiectului de lege privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Senatul este Camera legislativă decizională pentru cele trei legi ale Justiţiei privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii şi organizarea judiciară.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks