Compania de Investiţii şi Dezvoltare Sector 1 a respins, joi, acuzaţiile primarului Clotilde Armand, anunţând că a scos la licitaţie cele 1.200 de nebulizatoare pentru recuperarea sumelor plătite, conform deciziei Curţii de Conturi.
„Primarul Sectorului 1 face afirmaţii neacoperite şi încearcă să denigreze conducerea actuală şi o echipă de specialişti CIDS1, a căror singură vină este că lucrează la o companie publică din structura administraţiei locale pe care edilul şi-a propus să o desfiinţeze cu orice preţ, fără să dialogheze real şi fără să răspundă formal la propunerile constructive vizând activitatea acesteia în beneficiul cetăţenilor din Sectorul 1”, a transmis compania, prin intermediul unui comunicat de presă.
CIDS1 respinge acuzaţiile primarului Clotilde Armand care a susţinut că vânzarea prin licitaţie publică a nebulizatoarelor achiziţionate în anul 2020 în timpul pandemiei de COVID-19 ar reprezenta „o încercare de a distruge” probe.
„Actuala conducere a CIDS1 aplică în mod transparent şi cu respectarea actelor normative în vigoare toate etapele necesare ducerii la îndeplinire a Deciziei Curţii de Conturi a României nr. 11 din 2022 care, la pct. 4 a impus companiei următoarea măsură: stabilirea întinderii prejudiciului cauzat de achiziţia celor 1.200 de nebulizatoare, pentru care nu se justifică necesitatea achiziţiei, iar unităţile şcolare nu dispun de aprobările şi avizele legale impuse pentru utilizarea acestora, înregistrarea în contabilitate a debitului, dispunerea măsurilor legale privind recuperarea sumelor plătite şi reîntregirea aportului la capitalul social din care au fost efectuate aceste achiziţii. Termen de realizare: 31.08.2022”, se arată în comunicat.
Compania menţionează că, în misiunile procurorilor DNA, desfăşurate la sediul companiei, nu a fost niciodată solicitată instituirea sechestrului pe bunurile achiziţionate şi nici nu a fost primită vreo comunicare oficială că acestea reprezintă probe în cazul investigat.
„Conducerea companiei asigură cu responsabilitate gestionarea legală şi judicioasă a resurselor existente, luând permanent măsuri de reducere a costurilor şi de maximizare a veniturilor companiei din orice surse posibile şi se conformează legilor şi deciziilor organismelor care îi evaluează activitatea”, transmite sursa citată.
Potrivit companiei, pentru a pune în aplicare a măsura stabilită de Curtea de Conturi s-au făcut următoarele demersuri: stabilirea prejudiciului prin inventarierea şi evaluarea obiectelor; aplicarea procedurii de valorificare a obiectelor; publicarea pe portalul de achiziţii publice SEAP a anunţului privind vânzarea; demararea procesului etapizat de vânzare prin licitaţie publică cu strigare la sediul companiei a celor trei loturi de nebulizatoare.
Procedura de vânzare la licitaţie publică cu strigare a avut deja loc în trei runde, precizează CIDS1.
„Totul este transparent, la vedere – atunci, ne punem public întrebarea legitimă: Doamna Primar, de ce faceţi astfel de afirmaţii şi induceţi în eroare pe toată lumea?!”, se mai arată în comunicatul citat.
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunţat miercuri că 1.200 de nebulizatoare „cumpărate la suprapreţ” de fosta administraţie au fost scoase la licitaţie publică. Edilul acuza Compania de Investiţii şi Dezvoltare că ar vrea în acest fel „să distrugă probele procurorilor şi să îl salveze” pe fostul edil.
„Consilierii locali PNL PSD de la Sectorul 1 încearcă să distrugă probele procurorilor şi să-l salveze pe fostul primar. Probele din ancheta DNA din dosarul lui Tudorache sunt vândute la licitaţie publică de către compania subordonată Consiliului Local Sector 1 şi condusă de directoarea numită de consilierii PNL. Un număr de 1.200 de nebulizatoare de bio – decontaminare, cumpărate la suprapreţ de fosta administraţie locală, au fost scoase la licitaţie publică de către Compania de Investiţii şi Dezvoltare Sector 1 S.A., structură aflată în subordinea Consiliului Local Sector 1”, a scris Clotilde Armand, pe Facebook.
Sursa: AGERPRES
The post Compania de Investiţii şi Dezvoltare Sector 1 respinge acuzațiile primarului Clotilde Armand privind achiziția de nebulizatoare appeared first on News Bucuresti.