Un număr de 35 de filme provenite din 27 de ţări şi organizate discursiv în şapte teme curatoriale vor putea fi văzute pentru prima dată pe marele ecran din România la ce-a de-a 12-a ediţie a BIEFF – Festivalul Internaţional de Film Experimental (27 septembrie – 2 octombrie, Bucureşti).
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis joi AGERPRES, prin selecţia de scurtmetraje, curatoriată de Oana Ghera, directorul artistic al festivalului, împreună cu Flavia Dima, curator asociat, BIEFF îşi continuă misiunea de a pune în discuţie tematici politice şi sociale, aducând în atenţie publicului românesc scurtmetraje provenind din ţări marcate de conflicte geo-politice recente precum Ucraina, Belarus, Palestina, dar şi naraţiuni dedicate dinamicilor coloniale şi post-coloniale din perspectiva unor regizori provenind din teritorii precum Filipine, Singapore sau Columbia.
Prezentate şi apreciate la festivaluri prestigioase precum Locarno, Berlinale şi Visions du Reel, cele cinci scurtmetraje din programul Future (After) Life investighează maniera în care progresul şi-a pus amprenta pe modul nostru de viaţă, de la rolul central al noilor tehnologii şi al inteligenţei artificiale în vieţile noastre până la natura muncii în contemporaneitate.
În aceeaşi linie tematică, filmele din programul Second Nature speculează anxietăţi contemporane, de la ameninţarea viruşilor virtuali şi biologici la dezastre climatice iminente, invitând spectatorii să reflecteze asupra relaţiei cu lumea naturală şi cu această a doua natură construită de om cu ajutorul tehnologiei – lumea virtuală.
Scurtmetrajele incluse în programul Bodily Rites au în centru corpul uman şi sarcinile atribuite acestuia în sens natural şi social. Printre surprizele rezervate spectatorilor în selecţia de şase filme incluse în acest program se numără ‘Exalted Mars’ (r. Jean-Sebastien Chauvin) – premiat cu Teddy la ediţia din acest a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.
Un teren fertil pentru poveştile de dragoste, cinema-ul devine, în programul Legacies of Love, un spaţiu de exprimare a viziunilor alternative asupra iubirii şi a absenţei ei. ‘The Swimmers’ (r. Charlie Lopez), unul dintre cele cinci scurtmetraje incluse în această selecţie, se va vedea pe marele ecran BIEFF în premieră internaţională.
De la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam, unde a fost desemnat Cel mai bun scurtmetraj, spectatorii vor urmări ‘Nazarbazi’, o căutare pe terenul sentimentelor interzise, imposibil de exprimat în filmele iraniene supuse cenzurii.
O privire întoarsă asupra fragilităţii psihicului uman, Handle with care, programul care împrumută tema ediţiei cu numărul 17, propune noi forme de reprezentare a unor fenomene precum singurătatea, izolarea şi depresia.
Creat sub patronajul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I.L. Caragiale’ şi al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti (BIEFF), ajuns la cea de-a 12-a ediţie, este primul eveniment din România care promovează zona de graniţă dintre cinema şi artele vizuale, oferind expunere unor artişti vizuali inovatori, ale căror lucrări sunt îndeobşte prezentate în muzee şi galerii de artă şi doar rareori în săli de cinema.
Ediţia 2022 a BIEFF este organizată de Asociaţia Culturală Manekino în parteneriat cu PRINTOR COM, fiind un proiect finanţat de Ministerul Culturii şi co-finanţat de Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB în cadrul Programului ‘Bucureşti afectiv’ 2022.
AGERPRES este partener media al festivalului. AGERPRES / (AS – autor: Daniel Popescu, editor: Marius Frăţilă)