Optsprezece proiecte realizate de elevi de liceu şi studenţi au fost premiate în cadrul celei de-a VI-a ediţii a competiţiei TeChallenge, organizată de Honeywell România şi Universitatea Politehnica din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES, la categoria Studenţi, premiul I a fost obţinut de echipa Universităţii Politehnica Timişoara cu proiectul unei sere de interior echipate cu un sistem automatizat pentru agricultură care monitorizează parametrii relevanţi pentru plante cu ajutorul senzorilor şi acţionează în consecinţă folosind diverşi algoritmi inteligenţă.
La categoria Elevi, premiul I a fost obţinut de echipa Liceului Tehnic Buzău, care a dezvoltat proiectul unui colector solar plan pe care îşi doresc să îl utilizeze pentru încălzirea apei menajere în bucătăria unităţii de învăţământ.
TeChallenge este o competiţie care se adresează liceenilor şi studenţilor de la facultăţile cu profil tehnic din România, care vor să îşi construiască o carieră în domeniu şi să îşi antreneze creativitatea şi spiritul inovator.
Anul acesta, s-au înscris în competiţie 126 de tineri – elevi şi studenţi de la Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti şi Universitatea Politehnica Timişoara cu 53 de proiecte – 24 aparţinând echipelor de studenţi şi alte 29 aparţinând elevilor.
Dintre acestea, au fost selectate pentru finală 20 de proiecte realizate de echipele de liceeni şi 14 de studenţi.
În urma evaluării, juriul format din reprezentanţi ai companiei Honeywell şi ai Universităţii Politehnica din Bucureşti a premiat nouă dintre proiectele realizate de cei 82 de elevi înscrişi la ediţia de anul acesta a competiţiei şi nouă dintre cele mai ingenioase proiecte realizate de cei 44 de studenţi care au luat parte la concurs.
‘Scopul proiectului este de a susţine şi promova ideile copiilor, atât ale celor de liceu, cât şi ale studenţilor noştri, concentrându-se şi pe familiarizarea cu tehnologiile avansate şi cu cerinţele actuale ale pieţei muncii. Ediţia de anul acesta, comparativ cu ediţiile anterioare, a reunit mai multe echipe de elevi, respectiv de studenţi, care au prezentat proiecte practice, cu standuri, machete funcţionale şi cu echipamente aduse într-o formă apropiată de faza finală, motiv pentru care evaluările au putut fi mult mai corecte şi mai aplicate. Din ediţiile anterioare, suntem foarte impresionaţi că unul dintre proiectele premiate, care avea în prim plan rachete, a evoluat şi se apropie de implementarea unui start-up. Alături de colegii de la Honeywell, ne dorim ca pe viitor să încercăm să finanţăm şi proiectele care doresc să continue cercetările cu burse doctorale sau postdoctorale, pentru a putea contribui la implementarea concretă a acestora’, a declarat prorectorul UPB Horia Necula, citat în comunicat.
‘Ne dorim ca, prin intermediul parteneriatelor solide pe care le derulăm alături de comunitatea academică, să sprijinim cât mai mulţi tineri din România să aşeze baze cât mai solide pentru carierele lor. TeChallenge este unul dintre cele mai importante angajamente pe care ni le-am asumat încă de acum câţiva ani în acest sens şi ne bucurăm să vedem că tradiţia acestei competiţii merge mai departe’, a declarat Mihai Brana, managing director Honeywell România, potrivit comunicatului de presă.
Până în prezent, peste 500 de tineri au participat la competiţia organizată de Honeywell România şi Universitatea Politehnica din Bucureşti, cu un total de 228 de proiecte.