Comunicat de presă în contextul pericolului generat de avaria barajului Tăului Mare
Sistemul hidrotehnic istoric utilizat pentru procesarea minereului la Roşia Montană este considerat un atribut important, care contribuie în măsură semnificativă la valoarea universală excepţională a Peisajului Cultural Minier Roşia Montană, aşa cum acesta a fost înscris de UNESCO în Lista Patrimoniului Mondial şi în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol.
Barajul Tăului Mare este cel mai important şi vast dintre tăurile ce fac parte din acest sistem, iar întreţinerea sa în relaţie cu ploile abundente sau vegetaţia invadantă, dar nu numai, este unul dintre aspectele tehnice necesar a fi incluse în implementarea planului de gestiune şi protecţie, conform recomandărilor UNESCO.
Ministerul Culturii (MC), prin Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), este în contact permanent atât cu autorităţile implicate în gestionarea situaţiei din Roşia Montană, cât şi cu reprezentanţi ai societăţii civile.
În contextul problemelor tehnice de siguranţă apărute la barajul Tăului Mare noaptea trecută, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la siguranţa vieţilor omeneşti. Prevenirea unor situaţii cu potenţial de distrugere este prioritară, iar MC şi INP vor sprijini constant şi îndeaproape, pe toată durata intervenţiilor, autorităţile responsabile, în scopul protejării patrimoniului afectat sau potenţial afectat de posibilele decizii şi acţiuni.
Biroul Comunicare şi Dialog Social